Autismul, o afecțiune din ce în ce mai răspândită

Autismul este o afecțiune din ce în ce mai răspândită în rândul populației pediatrice, fiind considerată de specialiști una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice la copii. Potrivit specialiștilor, autismul este o tulburare centrală a căror cauze nu se cunosc cu exactitate, dar care face parte dintr-un spectru întreg de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub denumirea de tulburări din spectrul autist. Organizația Mondială a Sănătății estima în 2016 că 1 din 160 de copii au o astfel de tulburare. În funcție de severitatea simptomele dezvoltate, o parte din cei afectați de autism pot trăi într-un mod independent și pot avea o viață productivă, însă o altă parte va necesita îngrijiri de specialitate și suport pe întreaga durată a vieții.

Cum își dă seama un părinte că un copil prezintă tulburări din spectrul autist?

Tulburările din spectrul autist apar în copilărie și tind să persiste toată viața, băieții dezvoltându-le într-un procent mult mai mare în comparație cu fetițele. La naștere, semnele sunt imposibil de identificat, copilul fiind aparent normal. În cele mai multe dintre cazuri, simptomele apar în primii cinci ani de viață. Există situații în care primele simptome pot fi observate înainte de un an, însă sunt și cazuri în care primele semne sunt vizibile în jurul vârstei de doi ani sau după această vârstă, dar nu mai târziu de cinci ani. Simptomele pot fi mai ușoare ca manifestare sau mai grave și variază ca intensitate și apariție. Părinții își pot da seama că ceva este în neregulă cu micuțul lor atunci când copilul prezintă:

Lipsa zâmbetului sau a altei mișcări atunci când copilul este luat în brațe – valabil pentru primul an de viață
Dezinteres față de persoanele sau lucrurile care îl înconjoară
Regresie a competențelor – în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 luni
Regresie a abilităților dobândite până la vârsta respectivă – în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 luni
Lipsa sau întârzierea limbajului
Deficit de atenție
Greutate în înțelegerea limbajului
Probleme de comunicare
Probleme de socializare
Repetarea unor comportamente în mod constant și interes crescut pentru activități repetitive
Lipsa unui răspuns atunci când este strigat pe nume sau atunci când cineva vorbește cu el
Lipsa contactului vizual cu persoana care îi vorbește
Neadaptarea la schimbări și concentrarea doar pe anumite activități
Opunerea la cerințele părinților sau ale altor persoane din jur
Tulburări senzoriale
Probleme de alimentație și probleme ale somnului
Mișcări mai puțin obișnuite ale corpului și ale mâinilor
Repetitivitate în ceea ce privește unele sunete, cuvinte, mișcări
Hiperactivitate

Ce trebuie făcut atunci când se observă primele simptome?

Părinții, și toți cei din preajma copiilor, trebuie să le acorde o atenție deosebită și să le studieze orice gest și comportament. Atunci când observă ceva în neregulă, trebuie să se prezinte cu cel mic la medic pentru o examinare completă, un diagnostic corect și o terapie care, instaurată precoce, îl poate ajuta pe copil să recupereze din abilitățile pierdute. Studiile au arătat că, introduși în programe de terapie până la vârsta de trei ani, copiii au șanse foarte mari să facă progrese însemnate astfel încât să poată fi independenți mai târziu.

Cum se diagnostichează autismul?

Din păcate, nu existe teste specifice pentru diagnosticarea acestei tulburări de spectru autist. Diagnosticul se va pune ca urmare a analizării tuturor simptomelor identificate de părinți, a procesului de dezvoltare a copilului și a istoricului afecțiunilor de care a mai suferit copilul în trecut. De asemenea, se pune accent și pe istoricul familial pentru a vedea dacă au fost antecedente sau semne care ar putea să conducă la o posibilă vulnerabilitate genetică. Pe de altă parte, copilului trebuie să i se facă și unele investigații, cum ar fi:

Examinarea copilului din punct de vedere al factorului genetic și efectuarea unor teste genetice specifice
Evaluarea capacității vizuale
Evaluarea capacității auditive
Evaluarea capacităților cognitive

Diagnosticul acestei afecțiuni necesită o echipă multidisciplinară, din care să facă parte medicul de familie, pediatrul, psihologul, psihiatrul, logopedul, eventual un profesor de educație specială.

Rolul terapiei în autism

Programele de terapie au un rol esențial în recuperarea copiilor diagnosticați cu o tulburare din spectrul autist. Cu cât cei mici sunt introduși mai repede în astfel de programe cu atât mai repede se vor vedea și rezultatele. Terapia comportamentală aplicată, ABA (Applied Behavior Analysis), s-a dovedit de-a lungul timpului a fi cea mai eficientă în recuperarea copiilor cu autism, aceasta fiind individualizată pentru fiecare copil în parte. În cadrul acestei terapii, comportamentul și evoluția copiilor este atent evaluată pentru a se identifica gradul de înțelegere a relației dintre componentele terapiei și modificările produse la nivel de comportament și învățare a copilului. Astfel fiecare abilitate este însușită de copil pas cu pas, cu recompensarea celui mic pentru fiecare etapă parcursă corect. Altfel spus, este o terapie care studiază comportamentul și îl ajută pe copil, prin procedee aplicate și specifice de învățare, să se recupereze astfel încât să i se redea independența copilului și semnele autismului să devină aproape insesizabile.

Trebuie știut că în recuperarea copilului nu doar psihoterapeuții au un rol esențial, ci și părinții. Aceștia vor fi consiliați astfel încât, în afara ședințelor de terapie, să le poată înțelege comportamentele copiilor, să lucreze cu ei acasă, aplicând tehnicile de schimbare comportamentală.

De asemenea, ședințele de logopedie, de kinetoterapie și socializare sunt extrem de importante. De altfel se poate apela și la alte tipuri de terapii, cum ar fi:

Terapia prin artă
Terapia prin muzică
Terapia ocupațională
Terapia cu animale

Pe lângă terapii, specialistul poate recomanda și anumite tratamente bazate pe medicamente specifice, dar și pe vitamine, diete speciale.

Însă trebuie subliniat faptul că terapiile sunt eficiente într-un procent destul de mare în cazul copiilor cu simptome ușoare, care au fost introduși în terapie precoce.