Antibioticele reprezintă o clasă importantă de medicamente, utilizate de către medici pentru a trata infecțiile bacteriene. Antibioticele sunt cei mai importanți agenți medicamentoși folosiți împotriva infecțiilor bacteriene. Antibioticele pot fi naturale sau sintetizate în laborator. În medicina modernă, antibioticele sunt folosite cu succes împotriva a numeroase tipuri de bacterii. În prezent, antibioticele au devenit o problemă din cauza folosirii excesive a acestora, care poate duce la rezistență.
Organizația Mondială a Sănătății consideră rezistența la antibiotice una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății omenirii. Deși poate apărea în mod natural, rezistanța la antibiotice este accelerată de folosirea nepotrivită a acestora.
Una dintre cele mai mari greșeli în ceea ce privește administrarea de antibiotice este aceea de a le lua fără recomandarea medicului, în anumite situații de boală care nu sunt infecții bacteriene, așa cum pot fi unele răceli sau sinuzite virale.
Deseori, părinții copiilor care răcesc sunt tentați să le administreze antibiotice la primele simptome de răceală sau sinuzită, precum tusea, febra sau secrețiile nazale abundente.
În multe cazuri, este vorba despre infecții virale, care nu pot fi tratate cu antibiotice. Acestea sunt destinate doar bacteriilor, microorganisme unicelulare, de multe ori inofensive sau chiar benefice. În situația în care bacteriile se înmulțesc excesiv și afectează funcționarea organismului, atunci antiobioticele pot rezolva problema. Dacă însă e vorba de infecții virale, acestea nu sunt deloc eficace. Pe termen lung, administrarea nepotrivită de antibiotice poate crea condițiile unor forme din ce în ce mai agresive de infecții precum pneumonia, otita, sinuzita, meningita sau tuberculoza.
Pentru a reduce riscul rezistenței la antibiotice la copii, acestea ar trebui întotdeauna prescrise de medic. Dozele de tratament trebuie întocmai respectate, iar terapia nu trebuie întreruptă pentru că infecția poate reveni. Nici durata de tratament nu trebuie depășită. Copiii nu au voie să primească antibiotice din dozele prescrise adulților sau altor membri ai familiei și nici pilule rămase din tratamente antibiotice anterioare. Iar formele medii și ușoare de boală trebuie tratate mai întâi cu medicamente destinate simptomelor, până la decizia de administrare a unui antibiotic.
Când se administrează antibioticele la copii?
Există câteva reguli generale după care de administrare a antibioticelor. Acestea se dau atunci când:
- infecțiile nu trec cu alte medicamente;
- infecțiile pot deveni contagioase;
- durează foarte mult vindecarea fără antibiotice;
- infecțiile pot duce la complicații grave.
Un alt set de reguli privind administrarea de antiobiotice ține cont de tipul de afecțiune cu care se confruntă copilul și de manifestarea acesteia. Iată câteva exemple de conduite terapeutice, pe care părinții trebuie să le aplice numai după vizita sau discuția cu medicul pediatru!
1.Sinuzita acută. Aceasta poate fi virală sau bacteriană și există situații când antibioticele nu dau rezultate nici în cazul celei bacteriene. Sinuzita acută se manifestă prin halitoză, oboseală, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, simptome comune formelor virale și bacteriene. Medicii ar putea suspecta o sinuzită bacteriană dacă simptomele nu trec după 10 zile (apar secrețiile nazale și tusea), dacă simptomele se agravează sau dacă simptomele devin severe (secreții nazale purulente care durează cel puțin 3 zile consecutive, febră mai mare de 39 de grade). Copiii cu simptome persistente vor fi monitorizați încă 3 zile până la administrarea de antibiotic, iar cei cu simptome care se agravează sau cu simptome severe vor primi imediat antibiotic.
2.Otita medie acută. Aceasta este cea mai frecventă formă de infecție la copii pentru care se administrează antibiotic și poate fi cauzată de bacterii precum pneumococul, Haemophilus influenzae sau Moraxella catarrhalis. Simptomele otitei medii acute pot fi durerea la nivelul urechii, febra, secreția purulentă la nivelul urechii, afectarea auzului, urechea înfundată, lipsa poftei de mâncare, irascibilitatea, nas înfundat, tuse, secreții nazale. Cazurile mai puțin severe de boală pot fi monitorizate câteva zile, iar în cele severe, se recomandă rapid antibiotic.
3.Faringita. Și la copiii cu faringită, tratamentul cu antibiotic se administrează dacă boala este produsă de streptococul de grup A. De obicei, faringita streptococică apare la copiii cu vârsta între 5 și 15 ani și mai rar la cei cu vârsta sub 3 ani. Pentru a stabili tipul de faringită și implicit, tipul de tratament, medicii pot recomanda exsudatul faringian și testul antigen. Faringita se manifestă prin durere în gât, febră mai mare de 38 de grade, frisoane și dureri de cap.
4.Răcelile. Există peste 200 de virusuri care pot declanșa răcelile obișnuite sau infecțiile de tract respirator superior. Acestea se manifestă rin tuse, secreții nazale, congestie nazală și febră la debut. Cele ușoare trec în 5-7 zile, dar pot dura și 10 zile. În cele mai multe situații, medicația nu presupune decât tratamentul simptomelor și nu necesită administrarea de antibiotic.
5.Bronșiolita. Bronșiolita este cea mai frecventă infecție de tract respirator inferior, declanșată de cele mai multe ori de virusul sincial. Acest tip de infecție respiratorie apare mai ales la copiii mai mici de 2 ani și este însoțită de tuse, respirație șuierată, respirație scurtată, secreții nazale. Bronșiolita nu se tratează cu antibiotice, sunt recomandate aspirațiile nazale.
6.Infecțiile urinare. Infecțiile de tract urinar sunt frecvente în rândul copiilor, afectând 8 la sută dintre fetițele și 2 la sută dintre băiețeii cu vârsta până la 7 ani. Infecțiile urinare sunt declanșate de Escherichia coli (E. coli), o bacterie care poate provoca febra, durerea la urinare, un miros puternic al urinei, nevoia de a urina frecvent. În infecțiile urinare, se recomandă tratamentul cu antibiotic, dar numai după un set de teste și analize de laborator ale urinei.
7.Pneumonia. Pneumonia este inflamarea țesutului pulmonar, ce poate fi cauzată atât de bacterii, dar și de virusuri. Cel mai frecvent, pneumonia bacteriană este cauzată de Streptococcus pneumoniae, dar poate fi declanșată și de Mycoplasma pneumonia, streptococul de grup B și stafilococul auriu. Pneumoniile virale sunt declanșate de virusul sincial, de virusul gripal sau de adenovirus. Pneumonia dă simptome precum tulburările de respirație, febră, iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, tuse, dureri în piept, dureri de cap, vomă după tuse, colorarea buzelor și limbii în albastru. Toate aceste simptome trebuie semnalate medicului sau chiar unui serviciu de urgență. La copiii foarte mici, bronșiolita și pneumonia se pot manifesta în mod similar, de aceea, doar medicul poate stabili diagnosticul și implicit cel mai bun tratament. Pneumonia bacteriană reacționează la antibiotice, în timp ce formele virale se tratează cu medicamente antivirale și preparate pentru tuse și febră.
Surse: