Rujeola, rubeola, oreionul se numără printre cele mai frecvente boli ale copilăriei, de tip infecţios. Cu singuranţă, fiecare dintre noi am avut „pojar” in copilarie, am stat izolati astfel incat sa nu transmitem virusul celorlalti, familiei sau comunitatii in care traiam. De regulă, aceste boli se manifestă în timpul copilăriei, însă pot apărea şi la vârsta adultă în situaţiile în care nu au apărut la vârsta pediatrică.
Singura metodă de a ne proteja copiii, pe noi şi comunitatea de îmbolnăvire este vaccinarea împotriva acestor afecţiuni. În caz contrar şi pe fondul unui sistem imunitar scăzut şi a unui diagnostic şi tratament necorespunzătoare, complicaţiile acestor boli pot duce la deces.
Rujeola
Rujeola sau pojarul, aşa cum mai este cunoscută această afecţiune, este una dintre bolile contagioase care provoacă cele mai multe decese în rândul copiilor mici. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numai în 2015 şi-au pierdut viaţa, din cauza rujeolei, un număr de 134.200 de copii care nu au fost vaccinaţi, cei mai mulţi cu vârsta sub 5 ani, la nivel global. Iar asta în ciuda faptului că există un vaccin sigur şi eficient împotriva rujeolei.
Cum ne dăm seama că este vorba de rujeolă?
Rujeola este cauzată de un virus, care rămâne activ în aer sau pe suprafeţe infectate aproximativ două ore, şi se transmite de la persoană la persoană prin contact direct sau pe cale aeriană. Afecţiunea poate fi recunoscută după manifestările acesteia:
- Febră mare – este primul semn al bolii şi apare la o distanţă de 10-12 zile de la contactul cu virusul; febra se menţine între 4 şi 7 zile
- Secreţii nazale
- Tuse
- Ochii roşii şi umezi
- Mici pete albe pe obraji – apar într-o primă fază a bolii
- Erupţii cutanate – apar după câteva zile pe faţă sau pe gât, iar la trei zile după apariţia acestora se va produce o extindere pe mâini şi pe picioare; erupţia va dispărea după aproximativ 5-6 zile
Persoanele aflate la risc de îmbolnăvire sunt copiii nevaccinaţi, femeile însărcinate nevaccinate (în cazul lor, boala poate avea efecte negative asupra fătului), persoanele cu imunitate foarte scăzută.
În momentul în care observaţi primele simptome, adresaţi-vă medicului pentru un diagnostic corect şi impunerea izolării, dacă este cazul, astfel încât să nu infectaţi şi alte persoane.
Care sunt complicaţiile rujeolei?
Cu rujeola pot fi asociate multe complicaţii, care pot duce la deces. Printre cele mai severe complicaţii se numără:
- Diaree severă
- Encefalită
- Orbire
- Pneumonie
- Infecţii ale urechii
Rubeola
La fel ca rujeola şi rubeola este o afecţiune virală, contagioasă, care are se manifestă ceva mai uşor în cazul copiilor, spre deosebire de adulţi. Boala se transmite prin aer, de la persoană la persoană. În cazul femeilor gravide, consecinţele pot fi mult mai severe, de la defecte congenitale ale fătului (sindromul rubeolic congenital), avort spontan până la chiar moartea acestuia.
Cum se manifestă rubeola?
De la momentul infectării, virusul se transmite în tot organismul într-o perioadă de 5-7 zile, iar simptomele apar la o distanţă de 2-3 săptămâni de la momentul infectării. Şi rubeola are câteva simptome specifice, care pot fi diferite la vârsta pediatrică şi la cea adultă. În cazul copiilor, boala se manifestă prin:
- Erupţii cutanate – durează între una şi trei zile, apare la 50-80% din cazuri, primele erupţii apar pe faţă şi pe gât apoi se extind pe restul corpului
- Febră moderată (nu mai mare de 39 de grade Celsius)
- Stări de greaţă
- Formă uşoară de conjunctivită
- Inflamarea ganglionilor limfatici din spatele urechilor şi a gâtului
În cazul adulţilor, pe lângă erupţiile cutanate şi febră se manifesta timp de 3-10 zile:
- Artrită
- Articulaţii dureroase
Trebuie ştiut că perioada în care posibilitatea de transmitere a virusului este maximă e în primele cinci zile de la apariţia erupţiilor cutanate. De aceea, prezentaţi-vă la medic imediat ce simţiţi că ceva nu este în regulă.
Rubeola poate fi prevenită prin vaccinare.
Oreionul
Oreionul este o afecţiune extrem de contagioasă, dată de un virus numit virusul urlian, ce se transmite prin contact direct, de la persoană la persoană, sau pe care aeriană. Oreionul este o boală a copilăriei, întâlnindu-se frecvent la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani. Însă poate apărea şi la adulţi, iar manifestările sunt mult mai severe.
Cum se manifestă oreionul?
Diagnosticul se va pune de medic, ca urmare a unei anamneze complete şi a simptomatologiei, dar şi a unor analize specifice. Semnele specifice bolii sunt:
- Apariţia unor umflături dureroase sub urechi, la nivelul feţei (inflamarea glandelor parotide)
- Scăderea cantităţii de salivă
- Febră
- Stare generală de rău
- Oboseală
- Dureri de cap
- Dureri musculare
Complicaţiile oreionului
Dacă este identificat din timp, iar pacientul urmează întocmai recomandările medicului, persoana în cauză se poate recupera fără probleme. În caz contrar, pot apărea unele complicaţii severe, cum ar fi:
- Meningită (până la 15% din cazuri, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii)
- Orhită (inflamaţie a testiculului)
- Surditate
- Encefalită (în situaţii foarte rare)
- Leziuni neurologice permanente (în situaţii foarte rare) etc
Alte boli ale copilăriei
Pe lângă rujeolă, rubeolă şi oreion mai sunt şi alte afecţiuni contagioase întâlnite la vârsta copilăriei, printre care:
- Varicela (vărsatul de vânt)
- Scarlatină
- Roseola infantum
- Boala gură-mână-picior
- Eritemul infecţios
Vaccinarea, cea mai bună metodă pentru a-i proteja pe copii de boli grave, care le pot pune în pericol sănătatea și chiar viața
Bolile copilăriei, în special rujeola, rubeola, oreionul, pot fi prevenite. Iar acest lucru se poate face prin vaccinare, urmând schema naţională de imunizare. Este important să ne informăm corect, din surse avizate, să ascultăm şi să punem în practică sfaturile şi recomandările specialiştilor şi să avem grijă de sănătatea copiilor noştri şi a celor din jurul nostru. Prin vaccinare îi ferim pe copii de îmbolnăvire şi îi ajutăm să crească într-un mod sănătos.
Fiecare părinte își dorește să fac tot ce este mai bine pentru copilul său, pentru ca acesta să se dezvolte sănătos, să fie protejat de boli și să fie tot timpul în siguranță. Una dintre cele mai bune metode de a-i proteja pe micuți este realizarea tuturor vaccinurilor recomandate conform schemei naționale de vaccinare.
Vaccinul este un produs biologic care îmbunătățește imunitatea organismului în raport cu diferite boli. Acesta conține, de regulă, un agent asemănător cu microorganismul care cauzează boala și care este produs din forme atenuate sau omorâte ale respectivului microorganism, toxinele acestuia sau unele dintre proteinele aflate la suprafața lui. Administrarea unui vaccin determină un răspun imun, de apărare, care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene.
Vaccinarea este cea mai bună și sigură cale prin care poate fi prevenită apariția unor boli infecțioase grave, care pot pune în pericol sănătatea și viața copilului.
Aproximativ 600 de milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza variolei, rujeolei, poliomielitei, tusei convulsive, tetanosului, până în momentul când aceste boli au fost eradicate, cu ajutorul vaccinurilor.
Vaccinurile care sunt incluse în programul de vaccinare din copilărie protejează copiii de rujeolă, rubeolă, varicelă, tuberculoză, tuse convulsivă, difterie, poliomielită, tetanos, hepatită B, boala pneumococică și alte boli grave. Pe masură ce copiii cresc mai mari, pot fi administrate vaccinuri suplimentare care îi protejează de boli specifice vieții adulte, precum cancerul de col uterin (de exemplu: vaccinul împotriva infecției cu HPV – Virusul Papilloma Uman).
Pe lângă protecția individuală, beneficiul secundar al vaccinării este obținerea imunității la nivel de comunitate. O acoperire vaccinală ridicată înseamnă o protecție sporită a membrilor comunității împotriva bolilor transmisibile. De pildă, o rată de vaccinare ridicată reduce riscul de izbucnire a unei epidemii la care să fie expuși cei care nu sunt în măsură să fie vaccinați, precum nou-născuții sau persoanele cu boli cronice, care sunt mai vulnerabili. Totodată, aceasta îi protejează și pe cei care nu au fost pe deplin imunizați împotriva unei boli (vaccinul nu are eficiență de 100%).
Rata de vaccinare optimală, stabilită de Organizația Mondială a Sănătății este de 95%, iar o scădere sub pragul de 90% este considerată o amenințare la siguranța sănătății publice. În 2015, în România, acoperirea vaccinală împotriva rujeolei a scăzut până la 85.8% (doza I) și la 67% (doza II).
Vaccinurile sunt sigure și eficiente
Vaccinurile administrate copiilor sunt sigure și eficiente. Totuși, trebuie știut că niciun vaccin nu este 100% eficient. Includerea vaccinurilor în schema națională de imunizare se face după o examinare foarte riguroasă, atentă și de lungă durată a cercetătorilor și a profesioniștilor din domeniul medical. Vaccinurile pot cauza un anumit disconfort, durere, roșeață sau sensibilitate la locul injectării, dar toate aceste reacții sunt incomparabil mai mici decât implicațiilor bolilor împotriva cărora se realizează imunizarea. Foarte rar pot apărea efecte adverse grave, precum reacții alergice severe, în urma vaccinării. Beneficiile vaccinării, care protejează de îmbolnăviri care pot pune în pericol chiar viața sunt mult mai mari comparativ cu posibilele efecte secundare pentru majoritatea copiilor.
Protejați-vă copiii! Respectați calendarul de vaccinare gratuită, conform Programului Național de Vaccinare!
În ciuda beneficiilor dovedite ale vaccinurilor, anume ca boli care au luat sute de milioane de vieți au fost eradicate, există numeroase voci anti-vaccin în spațiul public, care promovează informații care nu sunt fundamentate științific și medical și care pot influența negativ asigurarea unei acoperiri vaccinale optime. De aceea, orice decizie în legătură cu vaccinarea copiilor trebuie luată cu responsabilitate, pe baza unor informații corecte, din surse avizate profesional și științific.
În Programul Național de Vaccinare din România sunt incluse următoarele vaccinuri gratuite:
- Hep B – împotriva Hepatitei B: se administrează în primele 24 de ore de viață, în maternitate
- BCG – împotriva tuberculozei: se administrează în primele 1-7 zile de la naștere, în maternitate;
- DTPa-VPI-Hib-Hep B, vaccin hexavalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B – hepatitic B: se administrează la vârsta de 2 luni, la medicul de familie;
- DTPa-VPI-Hib-Hep B, vaccin hexavalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B – hepatitic B: se administrează la vârsta de 4 luni, la medicul de familie;
- DTPa-VPI-Hib-Hep B, vaccin hexavalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B – hepatitic B: se administrează la vârsta de 11 luni, la medicul de familie;
- ROR, vaccin rujeolic-rubeolic-oreion: se administrează la vârsta de 12 luni, la medicul de familie;
- ROR, vaccin rujeolic-rubeolic-oreion: se administrează la vârsta de 5 ani, la medicul de familie;
- DTPa-VPI, vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic: se administrează la vârsta de 6 ani, la medicul de familie;
- DT/DTPa, vaccin diftero-tetanic pentru adulți/vaccin diftero-tetano-pertussis acelular: se administrează la vârsta de 14 ani, la medicul de familie;
Vaccinarea este un drept la sănătate!
Vaccinarea slavează anual între 2 și 3 milioane de vieți, la nivel mondial, iar Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că alte 1.5 milioane de decese are putea fi prevenite, dacă acoperirea vaccinală globală s-ar îmbunătăți.
Vaccinarea copiilor este deosebit de importantă pentru sănătatea și viața lor, dar și pentru siguranța celor din jur. Nu ezitați să discutați cu medicul de familie sau medicul pediatru orice nelămuriri aveți cu privire la vaccinarea copiilor.
Dacă nu sunteți înscris în lista unui medic de familie sau doriți să vă schimbați medicul de familie actual, vă așteptăm la Smart Medical!
Când alegeți medicul de familie SMART nu vă înscrieți doar pe o listă, ci primiți în schimb o întreagă echipă de profesioniști dedicați, care se perfecționează continuu, pentru ca dumneavoastră să beneficiați de cea mai bună îngrijire!
SMART MEDICAL, prin medicii de familie si specialisti, sustine campaniile de vaccinare si considera ca vaccinurile salveaza vieti! Si tu TREBUIE sa fii un parinte SMART si sa iti vaccinezi copilul la timp!
Surse:
www.who.int
http://cnscbt.ro/