Testele de gripa

Ce trebuie să știm despre testele de gripă

Distribuie

În plin sezon de viroze, românești sau chinezești, este momentul să aflați câteva lucruri simple despre gripa „românească”. Începem cu ea deoarece, deși este o viroză autohtonă și cunoscută, deși împotriva ei există acest miracol numit vaccinare, totuși gripa continuă să ne dea anual mari bătăi de cap, la propriu și la figurat …

Ce este mit și ce este realitate în legătură cu gripa, testul de gripă și vaccinul împotriva gripei.

Ordinea firească a discuției noastre este, de fapt, următoarea:

1. Vaccinul ar trebui să fie prima opțiune utilizată pe scară largă.

Populația fiecărei tări ar trebui să conștientizeze că trebuie să se vaccineze, anual, împotriva gripei. Dacă un procent mare din populație ar fi vaccinat, probabil gripa, indiferent în ce țară sau continent circulă, nu ar mai provoca adevarate epidemii, cu cazuri severe, complicații, și de multe ori, chiar soldate cu deces.

Vorbim astăzi despre gripa „banală”, cea cu Virus Influenza sub forma mai multor tulpini circulante.

Deși virusul gripal are capacitatea de a se „reinventa” an de an, totuși el păstrează multe caracteristici comune cu cel din sezonul precedent, adică exact cu tipul de virus căruia i se adresează vaccinul. Dacă tulpinile de virus gripal de anul acesta ar fi identice cu cele de anul trecut, atunci vaccinul ar fi eficient 100%. Dar, pentru ca acest virus este „inteligent” și difera de fratele lui cu un an mai mare, nu putem vorbi de o potrivire completă, și nici despre o eficiență totală a vaccinului.

În fiecare an, vaccinul împotriva gripei copiază și știe să lupte ultraperformant cu virusul de anul trecut, adică cu ultimul tip de tulpină virală pe care îl avem la dispoziție, cercetătorii încercând, de fiecare dată, să „pice” cu vaccinul actual pe virusul ce va acționa în viitor și sperând într-un grad cât mai mare de „matching” între vaccinul lor și virusul nou.

În acest context, și din acest motiv, auzim uneori că o persoană „a facut gripă, deși era vaccinată”.

Pentru că, într-adevăr, vaccinarea nu înseamnă că nu poți face gripă, deși un procent majoritar, dintre cei vaccinați, nu face gripă. Însă întotdeauna, chiar dacă face gripă, o persoană vaccinată face o forma mai ușoară și scapă de complicațiile gripei. Nu gripa în sine, ci complicațiile acesteia, dintre care merită amintită pneumonia severa, sunt cele care pot sa conducă chiar și la decesul persoanelor nevaccinate, de foarte multe ori acestea având și condiții medicale preexistente sau aflându-se în categoriile de risc cu imunitate scăzută sau compromisă: copiii sub 5 ani, gravidele, persoanele în vârstă și bolnavii cronici.

Gripa atacă și se complică preponderent la aceste categorii, dar nu se limitează exclusiv la ele. În fiecare sezon, există și cazuri, puține la număr, cu complicații severe și chiar deces la persoane din afara categoriilor de risc. Statistic, ele reprezintă prea puțin pentru a fi chiar și amintite de către autorități și ministere, însă dacă această situație nefericită se referă la cineva drag nouă, reprezintă totul.

De foarte multe ori, persoane care nu au crezut în eficiența și necesitatea vaccinării, trecând printr-o situație limită ce a implicat o persoana dragă, sunt auzite spunand ca „la anul” vor face vaccinul. Pentru că, doar trecând prin asta, poți înțelege cu adevărat că ți se poate întâmpla și ție și nu este de glumă.

Despre reacțiile adverse ale vaccinurilor în general, nu doar ale vaccinului contra virusului gripal, s-au spus și s-au scris foarte multe. Trebuie reținut că vaccinurile sunt medicamente, astfel încât pot avea reacții adverse. Însă ați citit vreodată prospectul de la paracetamol, pe care îl folositi frecvent, atât pentru voi, cât și pentru copii? Alergie, șoc anafilactic și multe altele sunt reacții posibile la numeroase medicamente pe care le utilizam frecvent. Este posibil, dar nu este probabil, să existe reacții adverse la orice vaccin, însă decizia de vaccinare pune în balanță riscurile și beneficiile. Dacă riscurile sunt rare și doar potențiale, beneficiile sunt sigure și dovedite.

Și nu, vaccinurile nu provoaca autism și nici alte modificari de comportament ale copiilor, deoarece știm că de acestea vă temeți cel mai tare. Nici un studiu de specialitate nu a confirmat că autismul ar avea la bază vaccinarea cu ROR sau cu alt vaccin. Din contră, numeroase studii recente au confirmat determinismul genetic al autismului, teoria fiind susținută de tot mai multe cazuri cu familii care au nu unul, ci doi sau chiar trei copii afectați de autism. De aceea, în marile laboratoare sunt disponibile teste genetice care evaluează predispoziția către autism a copilului, prin analiza profilului genetic al părinților.

Când vine vorba despre copilul tău, decizia de a nu-l vaccina este echivalentă cu decizia de a-l expune voluntar la boli grave, ale căror complicații și sechele depășesc cu mult „pericolul” ascuns în vaccin.

2. Deoarece nu am reușit să vă convingem să faceți vaccinul, este momentul să discutăm despre boală.

Despre GRIPĂ. Adică despre viroza în sine, pe care am avut ghinionul să o „culegem” de nicăieri. Din școală, grădiniță, autobuz, metrou, supermarket, la job sau la mall. Pentru că da, nu vă vaccinați, dar nici nu respectați recomandările de a sta acasă și de a nu merge la mall, iar de la școală sau job nu puteți lipsi. Și astfel, în colectivități și în marile aglomerări urbane, virusul gripal este în elementul lui și își alege câte victime dorește, în fiecare an.

Asadar, aveți gripă. Știți să o recunoașteți?

Conform Conf. Dr. Adrian Streinu Cercel, managerul institului Matei Balș din București, diagnosticul de gripă și-l poate pune fiecare, singur, acasă, conform simptomelor care sunt foarte clare: dureri de cap, febră mare, tuse, dureri musculare, toate acestea împreună înseamnă gripă, conform Dr. Streinu Cercel. Pacienții sunt sfătuiți să nu mai ia cu asalt camerele de gardă, dar să își sune fiecare medicul de familie și să primească tratamentul antiviral. De asemenea, să nu mai solicite teste de gripa în camere de gardă și laboratoare, publice sau private, deoarece acestea sunt „degeaba”, întrucât este clar și fără testare că ai GRIPĂ și poți să primești tratament antiviral direct de la medicul tău de familie, dacă prezinți toate simptomele de mai sus. Aceasta este opinia Dr. Streinu Cercel, despre care puteti citi mai multe, aici.

Departe de a-l contrazice pe Conf. Dr. Adrian Streinu Cercel, considerăm că are deplină dreptate, însă ne imaginăm câteva scenarii în care „socoteala de acasă nu se potrivește cu realitatea”:

medicul de familie nu este de găsit la telefon și trebuie să ajungi neaparat la cabinet; din start s-a ales praful de intenția ta de a sta acasă, conform recomandărilor specialiștilor. Mergi la medic, deci ieși din casă și „plimbi” și virusul cu tine, iar pentru că ești tare darnic, îl mai dai și altora;

ajungi la medic, însă este atât de aglomerat, încât nu te poate primi astazi … așa că, în disperare de cauză, te gândești să rezolvi singur problema … tu ai toate simptomele din descriere, dar nu ai curaj să afirmi răspicat că este chiar gripă, astfel că nici nu îndrăznești să mergi la farmacie, să iți cumperi singur medicamentul antiviral, fără o recomandare, măcar fără un rezultat de laborator care să ateste prezenta virusului  … dar stai, farmacia nici nu iți vinde medicamentul fără recomandare de la medic …

– reușești să intri la medicul tău de familie, sau la pediatrul copilului, pentru mult dorita recomandare pentru antiviral … dar stai, medicul nu este sigur că ai gripa, deși prezinți tabloul complet … și medicul însuși te trimite către laborator să faci testul, pentru a-ți putea prescrie tratamentul antiviral … apoi, cu rezultatul, trebuie să te intorci din nou în cabinet, în acea aglomerație în care medicul este și el sufocat, la propriu …

– nu găsesti medicul nici la telefon, nici la cabinet, este prea aglomerat să iți răspundă sau să te primească, copilul tău are febră 41, tu ai antiviral în casă de anul trecut, dar nu ești sigur că este gripă, deși are toate simptomele … mergi la laborator de capul tău, faci testul și îndraznești să dai medicului un mesaj cu rezultatul, iar daca ești norocos primești undă verde pentru pastiluța de antiviral, pe care tu deja ai lansat-o pe traiectoria către copil, dar mai așteptai puțin avizul favorabil de la doctor …

Ar fi ideal daca voi, pacienții, ați sti să recunoașteți gripa cu grad de certitudine, ar fi minunat daca medicii v-ar putea diagnostica la telefon fără să vă consulte, ar fi minunat dacă medicii ar avea timp să vă consulte fizic pe toți, ar fi grozav și dacă medicii ar fi atât de siguri că aveți gripă încât v-ar da tratamentul pe loc, fără un rezultat negru pe alb, astfel încât să îl și luați în primele 24 de ore de la apariția simptomelor și să scăpați de temutele potențiale complicații grave ale gripei.

Realitatea însă contrazice practica, exact la fel cum viața bate filmul. Toți părinții disperați aleargă către laboratoare să confirme sau să infirme prezența virusului gripal.

Majoritatea medicilor nu prescriu nici măcar o pastilă de antiviral fără rezultatul scris provenit dintr-un laborator.

Similar, dar pe alocuri cu diferență de opinie, avem și recomandările medicului pediatru Dr. Mihai Craiu, care nu este de acord cu antiviralele utilizate pe scară largă, doar pe baza simptomelor, fara a face un test prealabil care să confirme prezența sau absența virusului gripal. Dr Craiu avertizează despre pericolul instalării unui fenomen de rezistență la antivirale, similar celui de rezistență la antibiotice, dacă și antiviralele vor ajunge să fie folosite frecvent și „după ureche”. Gasiți aici părerea Dr. Mihai Craiu.

3. În această avalanșă de informații contradictorii, în această isterie generală în care medicii, Ministerul Sănătății, Direcțiile de Sănătate Publică, televiziunile, încearcă să calmeze spiritele și să consilieze părinții care aleargă disperați către laboratoare să solicite teste de gripă, se impune să discutăm despre ultimul pe ordinea de zi, dar nu cel din urmă, anume TESTUL DE GRIPĂ.

Deoarece testul de gripă nu trebuie solicitat în orice condiții, în orice circumstanțe, și nu trebuie să faceți acest test doar de dragul de a afla despre și a detecta în laborator prezența sau absența unei tulpini virale , daca oricum nu aveți de gând să inițiați tratamentul antiviral, sau dacă deja aveți simptome de o săptămână, este tarziu pentru tratament și nu mai are deloc rost să faceți un test de gripă.

Ce este mit și ce este realitate în legătură cu testele de gripă?

Citiți cu atenție subpunctele de mai jos și rețineți că fiecare dintre acestea este adevarat:

  1. În urma efectuării testului de gripă, laboratorul iți eliberează un REZULTAT, nu un DIAGNOSTIC;
  2. Diagnosticul este stabilit de către medic, singurul în măsură să facă acest lucru și să inițieze tratamentul potrivit pentru fiecare pacient;
  3. Cu rezultatul testului de gripă, ca și cu orice alt rezultat eliberat de către un laborator, trebuie să TE PREZINȚI LA MEDIC, nu să iți pui singur diagnosticul, nici să iți stabilești tratamentul;
  4. Un test de gripă POZITIV înseamna că în produsul biologic care ți-a fost recoltat (secreția nazală în cazul testului de gripă) a fost detectată prezența unei tulpini virale (antigen viral) cu o CERTITUDINE de 100%. Nu înseamnă că ai gripă, până nu iți confirmă medicul. Nu înseamnă că ți s-a dat deja un diagnostic de gripă, de către laborator, deoarece, am mai spus deja, laboratoarele nu eliberează diagnostice, ci doar rezultate; diagnosticul implică obligatoriu o consultație efectuată de către un medic și interpretarea unui rezultat în context clinic;
  5. Nu există teste de gripă FALS POZITIVE. Dacă un test de gripă este pozitiv, prezența antigenului viral a fost detectată cu certitudine și nu există nici o situație în care să avem un test pozitiv fără prezența virusului în sine;
  6. Un test de gripa NEGATIV înseamnă ca în produsul biologic care ți-a fost recoltat (secreția nazală în cazul testului de gripa) NU A FOST DETECTATĂ prezența unei tulpini virale. Punct. Nu înseamnă că nu ai gripă. Poți să nu ai, caz în care logic este ca testul să fie negativ. Dar poți să și ai, dar este încă prea devreme să poată fi detectată prezența antigenului viral. Și iți reamintesc că laboratorul eliberează doar un rezultat, adica iți spune ca nu a detectat acolo nici un antigen viral, dar laboratorul nu iți spune nici că nu ai gripă, nici că ai. Pentru că rezultatul tău nu reprezintă un diagnostic.
  7. Nici teste de gripă FALS NEGATIVE nu există. Deși există numeroase situații în care un pacient testat pentru gripă primește un rezultat negativ, dar se dovedește ulterior a fi bolnav de gripă, nu înseamnă ca a primit un rezultat FALS NEGATIV, ci doar un rezultat negativ. În momentul testării, rezultatul său era negativ. Dacă repetă testul peste cateva ore, este foarte posibil să primească un rezultat pozitiv, fără ca primul să fi fost un rezultat fals.

Să iți explic doar doua situații ipotetic posibile:

a) mergi să faci testul doar pentru că are gripă colegul de bancă, dar tu nu ai nici un simptom încă, sau ai simptome încă ușoare și ai starea aceea pe care o știi deja, starea care precede o viroză; testul tău va ieși negativ, deocamdată; mâine, mai vedem …

b) mergi să faci testul, dar înainte să pleci de acasă iți curgea nasul atât de tare încât ai pus picături și ai suflat nasul cu simț de răspundere … este posibil să „compromiți proba” în care nu va putea fi detectat un antigen viral, deși el există și viroza ta este la început de drum …

Toate testele rapide existente detectează un antigen viral care a atins deja sau a depășit un „prag minim necesar”; dacă încă nu este „suficient” virus prezent în proba recoltată, rezultatul va fi unul negativ; sensibilitatea testului rapid, adică acea capacitate a sa de a detecta cantități foarte, foarte mici de virus, nu poate fi mărită, din păcate, acesta fiind și motivul pentru care peste orice test rapid există, în laboratoare, și alte metode de detectare și confirmare a prezenței unui virus, dar aceste metode necesită timp și sunt mult mai costisitoare;

  1. Din cele de mai sus trebuie să reții că testul de gripă NU SE FACE PREVENTIV. Testul de gripă se face când ai deja câteva simptome, dar încă nu pe toate, dar ești în primele 24 ore de la debutul acestora, astfel încât cu vizita la medic, diagnosticul de certitudine și inițierea tratamentului să te încadrezi în cele 48 ore în care poți obține maxim de eficiență de la un tratament antiviral.

Testul de gripă efectuat când tu ai deja TOATE SIMPTOMELE de gripă, de o săptămână, când toata clasa are gripă deja, când toți ai tăi din casă au gripă și ai început și tu să ai simptome, când și medicul tău stabilește că ai gripă și nu are nevoie de nici un rezultat care să-i confirme asta, ESTE DEGEABA, aceasta fiind situația descrisă de către Prof. Streinu Cercel, situația întâlnită într-o proporție covârșitoare la camerele de gardă ale spitalelor, situația pentru care sistemul medical nu este pregătit cu personal, numeric vorbind, să facă față.

  1. Sigur ai auzit că unele teste de gripă sunt bune, altele nu. Nu există teste de gripă bune și teste proaste, nu există laboratoare bune sau proaste pe acest aspect și subiect, GRIPĂ. Toate testele rapide existente în piață, care detectează prezența virusului gripal, sunt la fel. Nu la fel de bune, sau la fel de proaste, doar la fel. Pentru că exista doar câteva mărci de teste și ele nu se găsesc la supermarket. Pentru că toate laboratoarele le achiziționează din aceeași sursă. Nu există teste bune la Matei Balș și teste proaste în altă parte. A fi „bune” sau „proaste” se referă exact la ceea ce am explicat mai sus, anume a fi facute „cu folos” sau „degeaba”.
  2. Nici un test de laborator, inclusiv cel pentru detecția virusului gripal, nu este de preferat a se efectua prin metoda „test rapid”, daca ai la dispoziție altă variantă.

Orice test rapid, indiferent că detectează Virus Influenza(gripal), virus HIV, virus hepatic A, B, C și exemplele sunt numeroase, folosește același principiu, are la bază același tip de reacție chimică.

Nu este de dorit a se folosi metoda testului rapid nu din cauza rezultatelor fals pozitive (am explicat deja că această situație apare rar spre deloc), ci din cauza sensibilității mai scazute a testelor rapide, care conduc spre acele așa numite rezultate fals negative,  alte metode din laborator fiind capabile să detecteze un antigen sau anticorp viral cu o sensibilitate mult mai mare.

Testele rapide au limitele lor și nu detectează întotdeauna prezența virala, dar daca au detectat-o, nu mai încape nici o îndoială că ea, prezența, este reală.

Așa cum spuneam, este de preferat oricând să se folosească alte metode de laborator, decât testul rapid.

Însă, atunci când decisiv este FACTORUL TIMP, respectiv inițierea unui tratament în 24-48 ore, nu avem răgazul necesar pentru alte metode de confirmare.

Testele de confirmare efectuate la Institutul Cantacuzino, de exemplu, care detectează prezența virală chiar și în cantități infime, care stabilesc exact tipul de tulpină prezentă, implică metode de mare sensibilitate și specificitate, dar cu un deadline (termen de eliberare a rezultatului) de zile și săptămâni, de aceea ele sunt total ineficiente în situația aceasta, când ai nevoie de un rezultat repede. De aceea toate laboratoarele din țară și nu doar, ci și laboratoarele din Europa și de pe alte continente, folosesc în acest caz testele rapide. Fără a fi cele mai sensibile, sau cele mai indicate, ele.

Când vine vorba despre hepatită, HIV sau alte afecțiuni ce au la origine un virus, nu există presiunea timpului, nu trebuie luată nicio decizie în 24 ore, astfel încât o altă metodă decât testul rapid este întotdeauna de preferat.

  1. Daca totuși nu ați inteles cum funcționează un test rapid, gândiți-vă la testul rapid de sarcină, pe care îl cunoașteți cu toții. Testul rapid de sarcină, prezent în farmacii, evidențiază, într-un produs biologic, prezența unui hormon care apare doar în sarcină.

Testul rapid de sarcină nu este foarte sensibil, astfel încât el iese clar pozitiv doar de la un moment dat încolo. Analiza unei probe de sânge în laborator, prin altă metodă mult mai sensibilă, poate detecta prezența acestui hormon cu mult timp înainte ca testul rapid de sarcină să fie pozitiv.

Din acest motiv, multe femei spun ca testul rapid nu este bun, deoarece, deși au facut un astfel de test, care a ieșit negativ, erau totuși însărcinate. În realitate, au efectuat acest test mult prea devreme, în loc să mai aștepte câteva zile sau să se adreseze unui laborator care ar fi utilizat o metodă cu specificitate și sensibilitate mai mare decât testul rapid. Mai ales că, în cazul confirmării unei sarcini, nu există presiunea timpului.

La extrema cealaltă, un test rapid efectuat pentru confirmarea sau infirmarea unei sarcini, odata ce este pozitiv, probabilitatea unui rezultat fals pozitiv tinde spre zero, cu alte cuvinte confirmă întotdeauna prezența unei sarcini, ce-i drept în cazuri rare și pe cea a unei sarcini extrauterine.

Ne intoarcem la testul rapid de gripă și tragem concluziile:

    • nu mai faceți teste de gripă preventiv;
    • faceți teste de gripă când aveți simptome, de preferat în primele 24 ore de la apariția acestora;
    • laboratoarele vă eliberează un rezultat, nu un diagnostic;
    • cu rezultatul eliberat de către laborator, este obligatoriu să vă prezentați la medic;
    • nu vă puneți singuri diagnosticul și nici nu inițiați tratamentul fără avizul medicului;
    • nu există laboratoare bune și laboratoare mai puțin bune vis a vis strict de testul de gripă, dar exista diferențe majore între laboratoare pentru toate celelalte analize la care nu vă puneți niciodată semne de întrebare; toate laboratoarele, inclusiv spitalele de boli infecțioase Victor Babeș și Matei Balș, folosesc aceleași mărci de teste de gripă, de la aceiași câțiva producători renumiți, care sunt distribuite de către firmele de profil, nu le achiziționăm de la magazin; dar nu toate laboratoarele folosesc aceleași echipamente și nici aceiași reactivi când vine vorba de restul analizelor pe care le lucrează;
    • testele de gripă nu necesită nici un echipament medical, ele se lucrează „manual”;
    • toate mărcile de teste sunt însoțite de documente care atestă calitatea acestora și fiecare test în parte are o zonă de „control” care indică validitate testului;
    • aceste teste nu trebuie sa fie „omologate” și „recunoscute” de nimeni, ele sunt dispozitive medicale distribuite în UE, au marcaj CE și certificate de calitate; similar, în laboratoare există o diversitate uriașă de reactivi utilizați, despre care nici un pacient nu iși pune problema cât sunt de „omologați”;
    • nu există teste bune și teste proaste, există teste rapide și alte metode de laborator;
    • testele rapide au sensibilitate și specificitate mai scăzută decât alte metode de laborator, nu doar pentru virusul gripal, ci pentru orice alt tip de virus;
    • apelăm la teste rapide pentru că suntem presați de timp;
    • oricând vrem să testăm o prezență virală, indiferent de virus, este de preferat să nu apelăm la un test rapid, dacă avem timp la dispoziție;
    • dacă am depășit câteva zile de când avem simptome, nu mai facem test de gripă, nu mai are rost;
    • dacă toți din clasă sau din casă au gripă, de asemenea nu are rost să facem testul de gripă, dar putem cere medicului inițierea tratamentului antiviral deoarece am venit in contact prelungit cu persoane diagnosticate cert cu gripă.

Este foarte bine că iți pui și pui întrebări despre cât de „bun” este un test rapid de gripă, însă respectă-ți alegerile și fii consecvent de fiecare dată când alegi laboratorul unde iți faci analizele;

Un laborator care se respectă și care te respectă folosește întotdeauna echipamente de brand și reactivi originali, cu zeci de ani de studii clinice și un istoric de performanță dovedit;

Pericolul major nu vine din testul de gripă pe care îl faci o data pe an și care poate iesi „fals negativ”.

Pericolul major te pândește acolo unde laboratorul nu investește în calitate, în echipamente ale unor producători renumiți, unde totul este „no name” pentru a fi ieftin;

Și încă ceva, pe final de articol. Laboratoarele nu sunt, nici ele, pregătite, să facă atât de multe teste de gripă în câteva săptămâni și această avalanșă de solicitări nu este deloc de dorit nici pentru noi.

Nu este o situație pe care să o putem previziona și pentru care să ne pregatim din timp.

Nu știm din timp ce cantitate de teste să comandăm, deoarece nu avem pe stoc teste de gripa, ele sunt „sezoniere” și expiră până la anul;

În această perioadă, este o adevărată provocare sa faci rost de teste de gripă, nici un furnizor nu mai are pe stoc.

Astfel încât, dragi pacienti, nu mai alergați în laboratoare să faceți un test care este „degeaba” , conform contextului si definitiei Prof. Dr. Streinu Cercel, ci solicitați testul cand aveți motive întemeiate să o faceți.

Nu avem teste de gripă suficiente pentru toți cei care doriți să aflați dacă aveți și voi gripă doar pentru că au colegii din clasă, de aceea vă rugăm, fiți responsabili și lasați-ne să utilizăm testele pentru cei ce au cu adevărat nevoie de ele.

Surse: https://www.cdc.gov/flu/professionals/diagnosis/consider-influenza-testing.htm

https://www.cdc.gov/flu/symptoms/testing.htm

whatsapp