Bebelușii se nasc cu o vedere formată incomplet. Ei învață să vadă în timp ce creierul lor se dezvoltă în primii doi ani de viață. Pe măsură ce bebelușii cresc, căile dintre creier și ochi devin din ce în ce mai puternice, iar dacă pe parcursul acestui proces intervine o problemă, apare riscul ca unul sau ambii ochi să se dezvolte anormal.
Orice obstacol în calea vederii, indiferent că vorbim despre vedere neclară sau o slăbire a mușchilor oculari, se traduce prin lipsa stimulării căilor dintre ochi și creier. Cu alte cuvinte, în acest caz, copilul nu va învăța niciodată să vadă corect. Un exemplu în acest sens este ambliopia sau „ochiul leneș”, o boală care poate duce la afectarea vederii și pierderea percepției de adâncime – capacitatea ochiului de a aproxima distanța corectă față de un obiect. Netratată la timp, această afecțiune poate fi ireversibilă mai târziu în viață.
Iată, deci, de ce este esențial ca orice problemă de vedere, indiferent cât este de mică sau lipsită de importanță la prima vedere, să fie depistată și corectată precoce. Iar, controalele oftalmologice efectuate periodic ajută la descoperirea problemelor de vedere, la depistarea precoce a bolilor oculare și la menținerea vederii pe termen lung.
Controlul oftalmologic, adesea întârziat
În mod obișnuit, copiii ar trebui să fie duși la primul examen oftalmologic complet în jurul vârstei de 6 luni, pentru ca medicul oftalmolog să se asigure că ochii se dezvoltă corect. În cazul în care nu sunt descoperite probleme, se recomandă ca următorul control oftalmologic să fie programat la vârsta de 3 ani, iar apoi înainte ca micuțul să înceapă școala, adică în jurul vârstei de 6-7 ani.
Din păcate, însă, majoritatea copiilor merg la primul control oftalmologic după ce încep școala, când profesorii observă anumite semne de îngrijorare, cum ar fi că nu vede bine la tablă sau încurcă semnele.
De foarte multe ori, părinții nu știu sau trec cu vederea faptul că examinarea ochilor copiilor lor, încă de la o vârstă fragedă, reprezintă o necesitate absolută pentru a asigura o dezvoltare adecvată a vederii. Acest consult este cu atât mai important atunci când copiii sunt prea mici pentru a vorbi. Multe afecțiuni severe care afectează ochii copiilor nu sunt dureroase, așa că micuții nu vor plânge și vor arăta că au o problemă într-un mod pe care părinții îl pot înțelege. Numai un medic oftalmolog poate evalua corect calitatea vederii, putând determina dacă există o problemă imediată care necesită intervenție și tratament.
Cum pot părinții detecta din timp problemele oculare la copii
Medicii oftalmologii îi sfătuiesc pe părinți să acorde atenție semnelor și simptomelor care indică una dintre afecțiunile de mai jos:
- Strabismul sau alinierea greșită – este problema cea mai ușor de observat, în care ochii privesc în direcții diferite atunci când copilul se uită la părinte sau la altceva. Acest lucru se întâmplă la mai puțin de 1% din populație
- Cataracta – este o problemă rară la copii, apare la mai puțin de 1% dintre aceștia. Cu toate acestea, părinții trebuie să consulte un medic oftalmolog dacă observă că o pată albă acoperă ochiul sau dacă observă o reflexie albă în ochiul copilului într-o fotografie
- Miopia, hipermetropia și astigmatismul – aceste afecțiuni sunt mult mai greu de detectat de părinți. De fapt, de cele mai multe ori, părinții nu vor observa nimic greșit. Ele pot fi depistate numai în cabinetul medicului oftalmolog, prin realizarea unor teste speciale
Copiii de vârstă școlară care au probleme oculare pot prezenta unul sau mai multe semne și simptome de mai jos:
- Au probleme de înțelegere
- Au probleme de scriere
- Clipesc des
- Își întorc capul într-o parte pentru a ajuta ochiul drept sau stâng să focalizare
- Durată scurtă de atenție
- Dureri de cap
- Evită să citească sau își pierd constant răbdarea în timp ce citesc
Examenele oftalmologice periodice sunt foarte importante atât în cazul adulților, cât mai ales în cazul celor mici, deoarece ne ajută să ne asigurăm că ochii copilului sunt sănătoși și că nu există probleme de vedere care ar putea interfera cu performanțele școlare și care ar putea afecta calitatea vederii sale pe termen lung. Este important să ne amintim că cei mici au nevoie de următoarele abilități vizuale, care sunt esențiale pentru o dezvoltare și învățare optime: acuitate vizuală excelentă la toate distanțele, abilități exacte și confortabile de asociere a ochilor și abilități precise de mișcare a ochilor.
Surse:
https://www.allaboutvision.com/eye-exam/children.htm
https://www.theeyedocs.com/eye-care-services/pediatric-eye-exams/