colica renala

Colica renală, durerea care te blochează

Distribuie

O persoană din 10 se confruntă la ora actuală cu prezența calculilor renali. De obicei, calculii renali apar mai ales la nivelul rinichilor sau ureterelor. Însă calculii pot afecta întregul aparat urinar care include rinichii, ureterele, vezica urinară și uretra. În momentul în care un calcul blochează mai ales un ureter, apare colica renală, o situație medicală ce trebuie semnalată medicului. Aceasta pentru că prezența calculilor renali netratați poate duce la infecții renale, dar și la disfuncții grave ale acestor două organe pereche.

Ce sunt calculii renali?

Calculii renali sunt formațiuni solide care apar la nivelul aparatului urinar în momentul în care există un nivel crescut al mineralelor în urină. În funcție de componente, calculii renali pot fi din:

  • oxalat de calciu (sunt cei mai frecvenți calculi și apar ca urmare a aportului nepotrivit de alimente cu oxalați și de lichide);
  • acid uric: (pot apărea ca urmare a consumului unor alimente precum organele de animale sau fructele de mare care conțin purine, substanțe implicate într-un lanț metabolic ce duce la formarea calculilor);
  • struvit (aceste pietre apar ca urmare a infecțiilor de tract urinar superior);
  • cistină (acești calculi sunt mai rari și se moștenesc din familie).

Calculii renali pot fi de dimensiunea unui fir de nisip și pot ajunge până la cea a unei boabe de mazăre. Există rareori și calculi care ajung de dimensiunea unei mingi de golf. Pietrele care se formează pe traiectul urinar pot fi netede sau zimțate. Acest aspect este important pentru că există situații când un calcul poate fi eliminat pe tractul urinar fără simptome, dar și cazuri când un calcul poate da simptome sau poate chiar bloca traiectul urinar. Pietrele dau colică renală mai ales atunci când blochează un ureter.

De ce apar calculii renali?

Frecvența calculilor renali este ridicată în populație (12% dintre bărbați și 6% dintre femei se confruntă cu aceștia). Iar apariția colicilor renale este influențată de mai mulți factori printre care se numără alimentația bogată în proteine, deshidratarea, moștenirea genetică, obezitatea, infecțiile de tract urinar și anumite medicamente și boli metabolice. Așadar stilul de viață actual, alături de anumite componente genetice, crește riscul de apariție a colicilor renale.

Care sunt simptomele colicii renale?

Blocarea ureterului care face legătura dintre rinichi și vezica urinară este o situație medicală destul de gravă care nu poate fi trecută cu vederea, având în vedere simptomele greu de tolerat pe care le generează. Astfel, simptomele colicii renale pot fi:

  • durere puternică în zona lombară și în abdomenul inferior;
  • durere care difuzează în zona pelvină;
  • stare de rău sau de vomă;
  • prezența sângelui în urină;
  • febră și frisoane;
  • aspect modificat al urinei;
  • durere la urinare;
  • nevoia imperioasă de a urina sau dimpotrivă, urinare insuficientă.

Simptomele colicii renale sunt cu atât mai intense cu cât dimensiunea calculului renal este mai mare. În momentul în care un pacient se confruntă cu astfel de simptome, va trebuie să se adreseze medicului urolog sau unui serviciu de urgență.

Ce investigații se recomandă în cazul colicii renale?

În momentul în care un pacient semnalează medicului simptomele unei colici renale, specialistul va recomanda o serie de analize de sânge, de urină și investigații imagistice, pe lângă examenul clinic. Din seria de teste recomandate pot face parte tomografia computerizată și radiografia, cu sau fără substanță de contrast. În momentul în care evaluează starea unui pacient cu o colică renală, medicii pot stabili care este cel mai bun tratament pentru cazul respectiv.

Cum se tratează colica renală?

Având în vedere faptul că pacienții se confruntă cu dureri severe, medicii urologi recomandă medicamente antialgice și antiinflamatorii precum ibuprofenul, antispastice, dar și opioide. În plus, se pot recomanda tratamente pentru a reduce aciditatea urinei. În primă fază, medicii monitorizează situația pacientului pentru a vedea dacă piatra se elimină singură. Pacientul va trebui să bea multe lichide într-o perioadă de 2-4 săptămâni cat ar putea dura eliminarea calculului renal. Acesta va fi examinat în laborator, iar pacienții ar putea primi tratamente pentru a preveni pe cât posibil formarea unor noi calculi renali.

În cazul în care calculii nu se elimină singuri, blochează eliminarea urinei, dau dureri puternice și există deja o infecție, medicii pot recomanda proceduri medicale de eliminare a calculilor. Acestea sunt:

  • litotriția extracorporeală cu unde de șoc (aceste unde de șoc pot sparge pietrele în bucăți mici care se elimină prin urină);
  • cistoscopia și ureteroscopia (prin aceste metodă endoscopice, se intră pe uretră, în vezică sau pe ureter cu ajutorul unor dispozitive speciale care pot extrage piatra sau o pot sparge în bucăți mai mici);
  • nefrolitotomia percutanată (cu ajutorul unor instrumente speciale, se pătrunde prin piele până în rinichi și se elimină piatra);
  • chirurgia deschisă (aceasta este opțiunea pentru pietrele foarte mari care nu pot fi eliminate prin alte metode).

După aceste intervenții, medicii vor analiza compoziția calculilor și vor face recomandări astfel încât calculii și episoadele de colică renală să nu recidiveze.

Cum poate fi prevenită apariția calculilor renali?

Formarea pietrelor la nivelul aparatului urinar poate fi prevenită dacă persoanele aflate la risc respectă recomandările medicilor. Acestea includ:

  • consumul ridicat de apă și lichide (apa va dilua urina concentrată în substanțe care pot duce la formarea pietrelor);
  • dieta bogată în alimente care conțin calciu (calciul se leagă de oxalați în intestin și scade astfel cantitatea celor care trec în sânge și sunt ulterior excretați de rinichi);
  • reducerea cantității de sare din dietă (sarea în exces crește cantitatea de calciu din sânge care poate duce la formarea calculilor);
  • evitarea excesului de proteine animale din alimente precum carnea roșie, ouăle, carnea de pasăre și fructele de mare;
  • evitarea consumului de alimente bogate în oxalați de către cei cu risc de formare a calculilor (sfeclă, ciocolată, spanac, rubarbă, ceai și nuci).

 

Surse:

www.niddk.nih.gov

www.nhs.uk

www.webmd.com

www.kidney.org

www.health.harvard.edu