Bolile sau infecțiile cu transmitere sexuală sunt în general dobândite prin contact sexual vaginal, oral sau anal. Bacteriile, virusurile sau paraziții care provoacă aceste infecții cu transmitere sexuală se pot transmite de la o persoană la alta prin sânge, spermă sau lichide vaginale. Uneori, aceste infecții pot fi transmise și pe altă cale decât cea sezuală, cum ar fi transmiterea de la mamă la făt în timpul sarcinii sau la naștere, transfuziile de sânge sau refolosirea acelor contaminate. Trichomoniaza, infecția cu parazitul Trichomonas vaginalis, se poate transmite și prin contactul cu obiecte umede, cum ar fi prosoape, haine sau capace de toaletă, deși este răspândită în special prin contact sexual.
Bolile cu transmitere sexuală sunt foarte comune. Mai mult de 1 milion de astfel de boli sunt contractate în fiecare zi, la nivel mondial, informează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Acestea pot fi contractate de la persoane care par perfect sănătoase și poate nici nu știu că au o infecție. Tocmai de aceea, este deosebit de important să fim întotdeauna atenți la măsurile de igienă și să avem mereu grijă să nu întreținem relații sexuale neprotejate, în special atunci când avem mai mulți parteneri sau partenere.
Au un risc ridicat de a lua o boală cu transmitere sexuală persoanele care:
- Au mai mulți parteneri
- Întrețin relații sexuale cu o persoană care a avut mulți parteneri
- Nu folosesc prezervativ atunci când fac sex
- Folosesc la comun ace sau seringi
- Întrețin relații sexuale pentru bani sau droguri
O persoană cu BTS nu manifestă întotdeauna simptome
În majoritatea cazurilor, bolile cu transmitere sexuală nu provoacă niciun fel de simptom specific. Există, însă, și cazuri în care pot fi asociate una sau mai multe simptome frecvente comune. Unele semne variază în funcție de fiecare boală în parte.
Simptome comune asociate bolilor cu transmitere sexuală la bărbați:
- Durere sau disconfort în timpul sexului sau urinării
- Răni, lovituri sau erupții pe sau în jurul penisului, testiculelor, anusului, feselor, coapselor sau gurii
- Scurgere sau sângerare neobișnuită din penis
- Testicule umflate
- Durere la nivelul testiculelor
Simptome comune asociate bolilor cu transmitere sexuală la femei
- Durere sau disconfort în timpul sexului sau urinării
- Răni, lovituri sau erupții pe vagin, anus, fese, coapse sau gură
- Scurgere sau sângerare neobișnuită din vagin
- Mâncărime în sau în jurul vaginului
Bolile cu transmitere sexuală pot fi prevenite
Abstinența și prezervativul reprezintă cele mai sigure metode de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală. Pentru o protecție optimă, se recomandă folosirea prezervativelor în timpul sexului vaginal, anal și oral. Prezervativele sunt în general eficiente pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală care se răspândesc prin fluide corporale, cum ar fi materialul seminal sau sângele. Ele nu oferă protecție împotriva bolilor care se răspândesc prin contact piele-piele.
Efectuarea regulată a analizelor de sânge reprezintă o metodă eficientă de verificare a stării de sănătate și de identificare a unei posibile infecții cu transmitere sexuală și numai. Diagnosticul precoce și inițierea tratamentului pot ajuta la stoparea răspândirii infecțiilor.
Teste de laborator care pot detecta infecțiile cu transmitere sexuală:
- Analize de sange – testele de sânge pot confirma diagnosticul de infecție cu HIV sau sifilisul în stadii avansate
- Probele de urină- sumar de urină și urocultură
Există peste 20 de tipuri de boli cu transmitere sexuală
Peste 30 de bacterii, virusuri și paraziți diferiți se pot transmite prin contact sexual. 8 dintre acești agenți patogeni sunt răspunzători de cea mai mare incidență a bolilor cu transmitere sexuală. Dintre aceste 8 infecții, 4 pot fi vindecate (sifilisul, gonoreea, chlamydia și trichomoniaza), în timp ce 4 sunt infecții virale incurabile: hepatita B, virusul herpes simplex, virusul imunodeficienței umane (HIV) și virusul papiloma uman (HPV).
Vă prezentăm mai jos câteva dintre cele mai comune boli cu transmitere sexuală:
- Chlamydia
Boala este provocată de bacteria Chlamydia trachomatis, se tratează prin administrarea de antibiotice și nu se manifestă întotdeauna prin semne și simptome specifice. În cazurile în care există simptomatologie, pot fi resimțite:
- Durere sau disconfort în timpul sexului sau urinării
- Scurgere de culoare verde sau galbenă din penis sau vagin
- Dureri la nivelul abdomenului inferior
Netratată, Chlamydia poate duce la:
- Infecții ale uretrei, prostatei sau testiculelor
- Boală inflamatorie pelvină
- Infertilitate
Chlamydia, nedescoperită și netratată la femeia însărcinată poate fi transmisă copilului în timpul nașterii și poate conduce la complicații severe, precum pneumonie, infecții oculare sau orbire.
- HPV
Există multe tulpini diferite ale virusului papiloma uman (HPV), iar unele pot fi deosebit de periculoase, fiind asociate cu dezvoltarea mai multor tipuri de cancer: cancerul de col uterin, cancerul oral, vulvar, cancerul de penis sau de rect. Potrivit Institutului National de Cancer din Statele Unite ale Americii, cele mai multe cazuri de cancer asociate infecției cu HPV sunt cauzate de tulpinile HPV 16 și HPV 18. Aceste două tulpini reprezintă cauza a 70% din toate cazurile de cancer de col uterin.
Cea mai bună metodă de prevenție a infecției cu HPV este vaccinarea. Vaccinul împotriva infecției oferă protecție împotriva tulpinilor periculoase și este disponibil tuturor fetelor și băieților, începând cu vârsta de 15 ani.
Cel mai frecvent simptom al infecției cu HPV sunt negii la nivelul organelor genitale, gurii sau gâtului.
- Sifilis
Sifilisul este o altă infecție bacteriană, care adesea trece neobservată în fazele timpurii de evoluție. Primul simptom care apare este o mică rană rotundă, care se poate dezvolta pe organele genitale, anus sau la nivelul gurii. Infecția este nedureroasă, dar deosebit de contagioasă.
Simptomele ulterioare ale sifilisului pot include:
- Eczeme
- Oboseală
- Febră
- Dureri de cap
- Dureri articulare
- Pierdere în greutate
- Pierderea părului
Netratată, boala poate duce la complicații severe precum pierderea vederii, auzului, memoriei, boli psihice, infecții ale creierului sau ale măduvei spinării, boli de inimă și chiar deces. Din fericire, descoperit în stadii precoce, sifilisul poate fi vindecat cu antibiotice. În schimb, infecția cu sifilis la nou-născut poate fi fatală. Acesta este motivul pentru care este important ca toate femeile gravide să se testeze pentru sifilis.
- HIV
Virusul imunodeficienței umane (HIV) poate deteriora sistemul imunitar și poate crește riscul de alte infecții virale sau bacteriene, dar și de anumite tipuri de cancer. Netratată, infecția poate duce la SIDA. În stadii incipiente sau acute, simptomele infecției cu HIV sunt ușor de identificat și sunt asemănătoare simptomelor asociate gripei:
- Febră
- Frisoane
- Dureri musculare
- Noduli limfatici umflați
- Durere de gât
- Durere de cap
- Greaţă
- Erupții cutanate
Aceste simptome inițiale dispar, de obicei, în aproximativ o lună. Din acel moment, o persoană poate avea infecția fără a dezvolta simptome grave sau persistente timp de mai mulți ani. Alte persoane pot dezvolta simptome nespecifice, cum ar fi: oboseală recurentă, febră, dureri de cap și diferite probleme la stomac.
Nu există încă un remediu pentru infecția cu HIV, dar sunt disponibile mai multe opțiuni de tratament. Inițiat precoce, tratamentul poate ajuta persoanele cu HIV să aibă o speranță de viață similară persoanelor fără infecție.
- Gonoreea
Gonoreea este o altă infecție bacteriană cu transmitere sexuală. Multe persoane nu prezintă simptome specifice, însă, atunci când acestea se manifestă, includ:
- Scurgere de culoare albă, galbenă, bej sau verde din penis sau vagin
- Durere sau disconfort în timpul actului sexul sau urinării
- Urinare mai frecventă decât de obicei
- Mâncărime în jurul organelor genitale
- Durere de gât
Gonoreea poate fi tratată de obicei cu antibiotice. Netratată, poate duce la complicații serioase precum: infecții ale uretrei, prostatei sau testiculelor, boală inflamatorie pelvină și infertilitate. Infecția poate fi transmisă și de la mamă la nou-născut, în timpul nașterii, cauzând probleme grave de sănătate la copil.
- Pediculoza pubiană
Păduchii genitali (pubieni, lăței sau crabi) sunt insecte minuscule care se instalează în părul pubian și se hrănesc cu sânge, asemenea păduchilor luați de copii în școli și grădinițe. Păduchii genitali se pot transmite altor persoane prin contact piele-piele sau prin folosirea în comun a hainelor, lenjeriei de pat sau a prosoapelor.
Simptomele comune ale infecției cu păduchi pubieni includ:
- Mâncărime în jurul organelor genitale sau anusului
- Mici umflături roz sau roșii în jurul organelor genitale sau anusului
- Febră mică
- Lipsă de energie
- Iritabilitate
Păduchii pubieni pot fi îndepărtați prin tratamente topice și pensete. De asemenea, se recomandă o igienizare generală a casei, hainelor, lenjeriilor de pat și prosoapelor.
- Trichomoniaza
Trichomoniaza este cauzată de un mic parazit –Trichomonas vaginalis – care poate fi transmis de la o persoană la alta prin contact genital, dar și prin contactul cu obiecte umede, cum ar fi prosoape, haine sau capace de toaletă.
Conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii, mai puțin de o treime din persoanele cu trichomoniază prezintă simptome, care pot include:
- Scurgere din vagin sau penis urât mirositoare
- Senzație de arsură sau mâncărime în jurul vaginului sau a penisului
- Durere sau disconfort în timpul urinării sau în timpul actului sexual
- Urinare frecventă
Trichomoniaza se tratează cu antibiotice. Netratată, boala poate duce la infecții ale uretrei, boală inflamatorie pelvină și infertilitate.
- Herpes
Herpesul este termenul prescurtat pentru virusul herpes simplex (HSV). Există două tulpini principale ale virusului – HSV-1 și HSV-2 – și ambele pot fi transmise sexual. Este o boală foarte frecventă, afectând mai mult de o persoană din 6, cu vârste cuprinse între 14 și 49 de ani.
HSV-1 cauzează în primul rând herpes oral și se manifestă prin apariția unor ulcerații la nivelul gurii. Cu toate acestea, HSV-1 poate fi transmis prin sex oral unei alte persoane, provocând herpes genital. Cea de-a doua tulpină a virusului, HSV-2, cauzează în primul rând herpes genital. Dacă o femeie însărcinată are herpes, poate să transmită infecția fătului în timpul sarcinii sau la naștere. Acest așa-numit herpes congenital poate fi foarte periculos pentru nou-născuți.
În general, herpesul se vindecă de la sine în câteva săptămâni. Nu există încă un remediu pentru acest tip de infecție. Există numai medicamente care ajută la controlul simptomelor și la reducerea riscului de transmitere a infecției partenerului sexual.
Surse:
https://www.cdc.gov/std/default.htm
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/sexually-transmitted-infections-(stis)
https://www.healthline.com/health/sexually-transmitted-diseases#prevention
https://www.webmd.com/sex-relationships/understanding-stds-basics