Gratuit CAS
Fibromul uterin reprezintă cea mai frecventă tumoră benignă pelvină care se dezvoltă la nivelul uterului. Fibromul uterin se mai numește miom sau leiomiom. Se estimează că 70% dintre femei vor dezvolta fibroame uterine până vârsta de 50 de ani. Cele mai multe fibroame apar între vârsta de 30 și 40 de ani, însă se pot dezvolta la orice vârstă.
La nivel global, prevalența fibromului uterin variază între 4,5% și 68,6%. Însă frecvența fibromului uterin ar putea fi mai mare, având în vedere că, în multe cazuri, prezența unui fibrom uterin nu dă simptome.
Tipuri de fibroame uterine
Fibromul uterin poate avea diverse forme și dimensiuni. De asemenea, o persoană se poate confrunta cu un singur fibrom sau cu mai multe. Fibroamele apar în interiorul uterului, pe suprafața acestuia sau în peretele uterin. Unele fibroame cresc foarte mult în dimensiune, altele sunt foarte mici și nu pot fi observate cu ochiul liber. Astfel, există fibroame de dimensiunea unui pepene și fibroame cât o boabă de mazăre.
Principalele tipuri de fibroame uterine sunt:
- fibromul intramural (este cel mai frecvent și se dezvoltă în peretele muscular al uterului);
- fibromul subseros (se dezvoltă în cavitatea pelvină, în afara uterului, și poate fi foarte voluminos);
- fibromul submucos (se dezvoltă în stratul muscular ce mărginește stratul intern ce căptușește uterul și se dezvoltă în cavitatea uterină).
În cazurile în care fibroamele subseroase și cele submucoase se prind de uter printr-o bucățică de țesut, se numesc fibroame pediculate.
Deși fibromele uterine sunt în majoritatea lor benigne, foarte rar, se pot transforma în cancer (riscul este mai mic de un caz la mie). De aceea, orice femeie ar trebui meargă anual la ginecolog pentru depistarea fibroamelor, tratament și monitorizare.
Fibromul uterin: cauze și factori de risc
Cauzele fibromului uterin nu sunt pe deplin cunoscute. Însă mecanismul de formare a fost corelat cu secreția hormonilor estrogeni. Nivelul hormonilor estrogeni este cel mai crescut în perioada reproductivă. De aceea, incidența fibromului este mai mare în această perioadă. Pe măsură ce o femeie înaintează în vârstă, secreția de hormoni estrogeni scade în mod natural. Astfel, se explică de ce unele fibroame se reduc în dimensiuni după instalarea menopauzei.
Un risc mai mare de a face fibroame îl au femeile cu exces ponderal sau obezitate, ca urmare a nivelului crescut de estrogeni pe care îl au. Riscul de fibrom uterin este mai mare la persoanele care au avut prima menstruație foarte devreme, la cele cu rude de gradul 1 care au avut fibroame, la persoanele care fac exces de alcool, carne roșie, care iau anticoncepționale sau la cele care au deficit de vitamina D.
Riscul de a face fibrom scade odată cu numărul de nașteri pe care le are la activ o femeie.
Care sunt simptomele fibromului uterin?
Există multe femei care au fibroame uterine și nu au niciun simptom. Fibroamele sunt de obicei depistate la controalele ginecologice de rutină. Pe de altă parte, există situații când fibroamele uterine sunt însoțite de simptome supărătoare precum:
- menstruații cu sângerări abundente și cheaguri de sânge;
- balonare exagerată;
- creștere în volum a abdomenului;
- constipație;
- durere de spate sau de picior;
- nevoia de a urina frecvent;
- durere în timpul actului sexual.
Simptomele diferă de la o femeie la alta în funcție de localizarea fibroamelor, dimensiune și numărul acestora.
Dacă apar la vârsta fertilă, fibroamele uterine pot împiedica instalarea unei sarcini. De asemenea, cresc riscul de avort, naștere prematură sau naștere cu complicații.
Cum se diagnostichează fibromul uterin?
În mod normal, orice femeie sănătoasă ar trebui să meargă la medicul ginecolog o dată pe an. Acesta va examina aparatul reproductiv și va evalua starea uterului, ovarelor și trompelor uterine. Prin examinare vaginală și ecografie intravaginală, medicul ar putea diagnostica și prezența unui fibrom uterin.
În funcție de fiecare caz în parte, ginecologul ar putea recomanda analize de sânge și investigații imagistice suplimentare pentru a evalua starea uterului, precum ecografia abdominală, tomografia, rezonanța magnetică, histerosalpingografia și sonohisterografia.
De asemenea, medicul ginecolog ar putea recomanda histeroscopia (evaluarea uterului cu ajutorul histeroscopului) și laparoscopia (examinarea zonei pelvine cu ajutorul laparoscopului, intervenție care se face cu o mică incizie, sub anestezie și prin care se poate recolta o probă de țesut din fibrom în vederea biopsierii).
Ce soluții de tratament există pentru fibromul uterin?
Tratamentul fibromului uterin diferă în funcție de fiecare caz în parte. Astfel, în unele situații, medicii recomandă monitorizarea frecventă a fibroamelor, mai ales în cazurile în care nu dau simptome. Există șanse mari ca tumorile să se micșoreze odată cu înaintarea în vârstă.
O altă variantă de tratament ar fi cu medicație care include pilule care pot reduce dimensiunea fibromului, pot combate durerea, inflamația, sângerările puternice sau pot bloca estrogenul și progesteronul în vederea reducerii în dimensiuni a fibromului.
Și implantarea unor dispozitive intrauterine precum steriletul poate reduce sângerările puternice.
Chirurgia este o altă opțiune de tratament, iar intervențiile pot consta în:
- embolizarea uterină (prin această procedură, se reduce fluxul de sânge către fibrom, iar acesta se micșorează);
- ablația endometrului (prin această metodă, se îndepărtează mucoasa uterină prin diverse metode precum laserul, curentul electric, radiofrecvența sau prin înghețare; intervenția nu permite o sarcină ulterioară);
- miomectomia (se îndepărtează fibromul, cu păstrarea uterului, intervenția fiind recomandată femeilor care vor să aibă copii);
- histerectomia (îndepărtarea uterului, care se face la persoanele care nu-și doresc copii).
Cum poate fi prevenit fibromul uterin?
Deși apariția unui fibrom uterin nu poate fi prevenită sută la sută, un stil de viață sănătos poate reduce riscul acestei tumori benigne.
Iar acesta presupune activitatea fizică regulată, consumul optim de legume și fructe, reducerea aportului de zahăr și introducerea în alimentație a unei cantități optime de crucifere, bogate în vitamine și fibre (broccoli, varză, conopidă, varză de Burxelles și ruccola).
Surse:
