Herpesul simplex este un virus extrem de răspândit în populația globului: conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, 3, 7 miliarde de persoane sunt infectate cu virusul herpes simplex de tip 1 (HSV-1), iar alte 491 de milioane au virusul herpes simplex de tip 2 (HSV-2). Din aceste cifre rezultă că 67% din populația lumii este infectată cu HSV-1, iar 11% cu HSV-2.
În cele mai multe cazuri, virusul herpes simplex este asimptomatic, însă există și persoane la care infecția cu una dintre cele două forme de virus provoacă simptome neplăcute. Odată contractat virusul herpes simplex, acesta rămâne în organism toată viața și se cantonează la nivelul filetelor nervoase care inervează pielea.
Tipuri și modalități la transmitere
Virusul herpes simplex prezintă două tulpini: este vorba despre herpesul simplex de tip 1 (HSV-1) și virusul simplex de tip 2 (HSV-2). HSV-1 este cel care provoacă în cele mai multe cazuri herpesul oral, iar HSV-2 este tulpina responsabilă pentru producerea herpesului genital. Există și persoane la care localizarea genitală a herpesului este provocată de HSV-1. În cazul herpesului oral, erupțiile sunt localizate în jurul gurii și la nivelul buzelor, în timp ce herpesul genital provoacă leziuni în jurul organelor genitale sau în sferă anală. În anumite cazuri, mult mai rare, virusul herpes simplex poate provoca leziuni și în alte zone ale corpului, la nivelul ochilor de exemplu.
Virusul herpes simplex prezintă un grad mare de contagiozitate și se transmite prin contact direct, de la o persoană infectată la alta.
În ceea ce privește transmitarea HSV-1, aceasta se poate face prin sărut, prin folosirea în comun a unor obiecte precum periuța de dinți, tacâmurile sau cosmeticele (balsamul de buze și crema de față). Pe de altă parte, HSV-2 are altă modalitate de transmitere și anume prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată, mai ales dacă aceasta ere deja leziuni.
Este important de precizat faptul că virusul herpes simplex se poate transmite de la o persoană la alta chiar și în lipsa leziunilor herpetice. Însă viteza de transmitere și contagiozitatea sunt mai mari în momentul în care o persoană intră în contact cu o alta care are deja leziuni.
Simptome
În cazul ambelor tulpini, simptomele și leziunile herpetice apar la un interval cuprins între 2 și 20 de zile de la contractarea virusului. Erupția leziunilor herpetice poate fi precedată de mâncărimi ale zonei respective, furnicături și senzațiae de arsură. Acestea apar cu o zi înainte de erupția propriu-zisă.
Erupțiile herpetice sunt însoțite de inflamație, furnicături și dureri. De obicei, sunt ca un ciorchine de vezicule umplute cu lichid, vezicule care se tranformă în pustule. Într-un interval cuprins între câteva zile și o săptâmănă, acestea vor elibera lichidul și vor forma o crustă înainte de vindecare. Pe lângă erupția herpetică, infecția (mai ales primul episod) poate fi însoțită de febră, oboseală, stare de rău, umflarea ganglionilor și inflamarea gingiilor. De obicei, prima erupție herpetică după infectare este și cea care este însoțită de simptomele cele mai zgomotoase.
În cazul infectării cu tulpina HSV-1, erupțiile herpetice apar preponderent la nivelul buzelor și în jurul gurii, dar pot apărea și în alte zone de la nivelul feței sau la nivelul limbii. Evoluția HSV-1 durează între 2 și 3 săptămâni.
Cât privește herpesul genital sau infecția cu HSV-2, leziunile apar de obicei la nivelul penisului, vaginului, feselor și anusului. Însă erupțiile pot afecta și alte zone ale pielii. Herpesul genital este însoțit uneori și de dureri la urinare sau modificări ale secreției vaginale. De obicei, primul episod de herpes genital durează între 2 și 6 săptămâni. În multe situații, primul episod este urmat de erupții recurente, dar pe măsură ce trece timpul, episoadele se pot rări, iar simptomele se reduc ca intensitate.
Studiile arată că 33% sută dintre pacienții cu herpes oral și 50% dintre cei cu herpes genital se confruntă cu erupții repetate de-a lungul vieții.
Când se poate activa infecția?
Pentru că virusul rămâne în corp toată viața, riscul apariției simptomelor și leziunilor cutanate nu dispare niciodată. Însă există anumite condiții în care infecția se poate activa și poate duce la apariția veziculelor și pustulelor la nivel oral sau genital. Aceste condiții sunt:
- stresul fizic și emoțional;
- oboseală;
- tratamentele imunosupresoare cum sunt chmioterapicele;
- boli care afectează imunitatea precum SIDA;
- perioada menstruației
- expunerea la soare;
- arsurile solare;
- diverse afecțiuni, cu forme medii spre grave.
În plus, un risc mai mare de a contracta virusul herpes îl au persoanele care au parteneri sexuali multipli, cele care își încep viața sexuală la vârstă foarte tânără și persoanele care au o altă boală cu transmitere sexuală.
Femeile sunt mai expuse riscului de a contracta virusul herpetic, iar o situație specială o reprezintă prezența infecției în timpul sarcinii. Dacă o femeie are o erupție herpetică genitală și naște natural, atunci fătul poate fi expus riscului de infectare, ceea ce înseamnă și un risc crescut al complicațiilor în ceea ce privește sănătatea bebelușului.
Diagnostic și modalități de tratament
Prezența virusului herpes simplex poate fi constată prin examen clinic în momentul în care există deja leziuni herpetice. Diagnosticul poate fi confirmat printr-o analiză de laborator care presupune recoltarea unei culturi din leziune și evaluarea în laborator.
Există și teste de sânge care pot pune în evidență nivelul anticorpilor pentru HSV-1 și HSV-2, iar acestea sunt recomandate pacienților care nu au erupții.
În ceea ce privește tratarea infecției cu virus herpetic, pacienții trebuie să știe că până la această oră nu există un medicament sau o procedură care să vindece infecția și să elimine virusul din organism.
În multe cazuri, leziunile pot dispărea singure, fără niciun tratament. În alte situații, medicii dermatologi pot recomanda tratamente antivirale precum cele pe bază de aciclovir, famciclovir sau valaciclovir. Acestea sunt medicamente antivirale care reduc riscul de transmitere a virusului către cei apropiați pacienților, dar ușurează și simptomele. Medicamentele pot fi administrate pe cale orală, injectabilă sau pot fi creme topice. Administrarea medicamentelor se face în funcție de fiecare situație în parte, având în vedere că există persoane care au episoade dese de erupții herpetice, dar și persoane care fac rar leziuni. Recomandarea unor specialiști este ca tratamentele să fie începute încă de la primele simptome care preced erupția pentru a reduce intensitatea episodului de erupție herpetică.
Cum se poate reduce frecvența erupțiilor, dar și transmiterea virusului
Pentru a-i proteja pe cei apropiați de contaminarea cu virusului herpetic, există câteva reguli pe care un pacient cu erupție herpetică le poate respecta. În cazul HSV-1, acestea sunt evitarea contactului direct, a folosirii la comun a veselei, prosoapelor și cosmeticelor, igiena mâinilor, aplicarea cremelor topice cu bețișoare și evitarea sărutului. Cât privește HSV-2, evitarea contactului sexual pe parcursul erupției herpetice este de dorit. În cazul femeilor însărcinate care sunt purtătoare ale virusului, medicii ar putea recomanda tratamente pentru a limita transmiterea herpesului către bebeluș.
Cât privește stilul de viață, evitarea factorilor de risc pentru erupțiile repetate, odihna, dieta echilibrată, statul în aer liber, în natură, activitatea fizică, evitarea expunerii excesive la soare și gestionarea stresului pot contribui la rărirea erupțiilor herpetice.
Surse: