Cancerul de colon

Descoperit din timp, cancerul colorectal poate fi vindecat

Distribuie

De sute de ani oamenii de știință și medicii clinicieni se luptă neobosiți cu un inamic nemilos, și anume cancerul. Și cu toții au ajuns la aceeași concluzie: cea mai bună șansă de a trata cancerul, indiferent de localizarea lui, este ca tumora să fie descoperită într-un stadiu incipient.

Din nefericire, nu toate tipurile de cancer pot fi depistate în stadii precoce – vorbim de cancerele de pancreas, ovar sau rinichi, care cresc si se răspândesc adesea înainte de a fi observate. Cu toate acestea, depistarea precoce poate fi cel mai bun lucru pe care îl putem face cu toții pentru a putea trata eficient numeroase tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de col uterin sau cancerul colorectal.

Cancerul colorectal este un tip de cancer care poate fi depistat din timp, prin realizarea regulată a testelor de screening. Aceste teste ajută inclusiv la depistarea polipilor colorectali în stadiile lor precanceroase – înainte ca aceștia să se dezvolte în cancer. Ulterior, medicii pot elimina aceste creșteri anormale de la nivelul colonului sau rectului înainte ca ele să devină periculoase.

Cancerul colorectal poate afecta pe oricine

Cancerul colorectal poate afecta pe oricine indiferent că vorbim de femei sau bărbați. Cu toate acestea, unele persoane pot avea un risc mai mare de a dezvolta boala dacă au o rudă apropiată care a avut cancer colorectal, dacă au antecedente personale de polipi colorectali sau cancer colorectal sau dacă au anumite boli inflamatorii intestinale, cum ar fi colita ulcerativă sau boala Crohn. De asemenea, unele afecțiuni genetice, cum ar fi polipoza adenomatoasă familială sau sindromul Lynch, pot crește riscul de cancer colorectal.  Acest risc crește pe măsură ce înaintăm în vârstă, în special după împlinirea vârstei de 50 de ani.

Unii factori de risc pot fi controlați. Vorbim de comportamentele și de stilul de viață al fiecăruia și de evitarea fumatului, obezității sau supraponderalității, consumul unei diete bogate în carne roșie sau carne procesată, inactivitatea fizică și consumul ridicat de alcool (mai mult de o băutură alcoolică pe zi pentru femei și mai mult de două pentru bărbați).

Semne și simptome ale cancerului colorectal care trebuie să ne dea de gândit:

    • Schimbarea obiceiurilor intestinale care persistă timp de mai multe zile: diaree, constipație sau scaune înguste
    • Sângerare rectală
    • Scaune de culoare închisă
    • Sânge în scaun
    • Crampe sau dureri abdominale
    • Pierderea bruscă în greutate
    • Slăbiciune sau oboseală

Testele de screening pot salva vieți

De obicei, nu există simptome în stadiile incipiente ale cancerului colorectal, deci este posibil ca o persoană să nu știe că are cancer sau polipi precanceroși. Tocmai de aceea screeningul precoce este atât de important.

Majoritatea organizațiilor medicale de profil recomandă screeningul cancerului colorectal începând cu vârsta de 50 de ani pentru persoanele cu risc mediu. Tipul de test secomandat și cât de des trebuie făcut depind de mai mulți factori, printre care se numără preferințele personale ale pacientului, precum și indicațiile specifice ale medicului curant.

Există mai multe teste și proceduri recomandate pentru screeningul cancerului colorectal:

    • Colonoscopie – este una dintre cele mai recomandate metode de screening pentru cancerul colorectal; in mod obisnuit, se recomanda odată la fiecare 10 ani, începând cu vârsta de 50 de ani
    • Test ADN cu scaun multi targ (Cologuard) – proba de scaun este analizată de un laborator pentru mutații ADN și sânge în scaun
    • Test pentru sânge occult în fecale – este un test de screening foarte important, ce constă în examinarea unei probe de scaun la microscop pentru a depista sânge în scaun
    • Colonografie CT (cunoscută și sub numele de colonoscopie virtuală) – constă în realizarea de scanări 2D sau 3D ale tractului gastro-intestinal inferior pentru a verifica celule anormale
    • Sigmoidoscopie – permite medicului gastroenterolog să vadă partea inferioară a colonului printr-un tub subțire numit sigmoidoscop

Persoanele cu risc crescut pentru a dezvolta cancer colorectal sunt îndrumate să discute cu medicii gastroenterologi despre importanța screeningului și depistarea precoce a polipilor precanceroși.

Identificat din timp, cancerul colorectal este unul dintre cele mai vindecabile tipuri de cancer. Până la 85% din cancerele colorectale ar putea fi prevenite sau tratate cu succes dacă toate persoanele eligibile pentru o colonoscopie sau un alt test de screening și-ar face regulat aceste teste.

 

Surse:

https://www.lifespan.org/centers-services/colorectal-cancer-multidisciplinary-clinic/early-detection-colorectal-cancer-key

https://www.healthywomen.org/content/blog-entry/importance-early-detection-colorectal-cancer

https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/cancer-symptoms/why-is-early-diagnosis-important

https://health.clevelandclinic.org/what-you-can-do-to-catch-colon-cancer-early/

Scrie şi apasă ENTER pentru a iniţia o căutare