Dermatita atopică, boala care afectează un copil din cinci

Distribuie

Dermatita atopică reprezintă cel mai frecvent tip de eczemă care afectează pielea. La ora actuală, în lume, în funcție de regiune, prevalența dermatitei atopice este între 1 și 20%, numărul pacienților cu dermatita atopică triplându-se în ultimele decade în țările industrializate.

Această condiție a pielii înseamnă de fapt prezența unei inflamații permanente care afectează până la 20% dintre copii și 3% dintre adulți. Așadar dermatita atopică este mai frecventă la copii, iar în multe cazuri, apariția ei precede boli alergice precum astmul sau rinita alergică. Totuși, în 60% dintre cazuri, dermatita atopică se remite până la vârsta adultă.

Ce înseamnă de fapt dermatita atopică?

Dermatita atopică reprezintă de fapt un status inflamator al pielii, pe fondul căruia apar mâncărimile neplăcute. Mâncărimile provoacă nevoia de scărpinare a pielii ceea ce provoacă iritație, iritația ducând la eczemă. Este un cerc vicios întreținut de inflamație, ale cărei caracteristici se pot modifica în timp. Astfel, în primii ani de viață, pielea poate arăta extrem de inflamată, cu pete și cruste la nivelul feței, gâtului și vintrelor. Apoi, spre adolescență și maturitate, eczema apare mai ales în pliurile pielii, iar la adulți, dermatita atopică se limitează doar la o zonă a corpului.

Care sunt cauzele dermatitei atopice?

Cauzele dermatitei atopice nu sunt pe deplin cunoscute. Există anumiți factori de risc genetici care afectează funcția de barieră a pielii și imunitatea. Însă dermatita atopică apare pe fondul acestor factori de risc, în anumite condiții, cum ar fi de exemplu expunerea la anumiți alergeni sau alți factori de mediu. Mult timp s-a crezut că dermatita atopică este o afecțiune alergică a pielii, însă studiile recente au arătat faptul că alergia este mai degrabă o consecință a dermatitei atopice pe fondul atopiei, condiție a organismului care înseamnă de fapt sensibilitate la alergeni.

Dermatita atopică poate fi moștenită genetic și poate fi însoțită de prezența astmului sau a rinitei alergice. De asemenea, factori declanșatori pot fi expunerile la detergenți, stres, temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată. În unele situații, dermatita atopică poate apărea și pe fondul alergiilor alimentare.

Care sunt simptomele dermatitei atopice?

Simptomele dermatitei atopice pot fi diferite de la o persoană la alta în funcție de vârstă și de localizare. La bebeluș și copiii mici, simptomele pot apărea la nivelul feței, coatelor sau genunchilor. La copiii mai mari și la adulți, dermatita atopică poate fi constată la nivelul mâinilor, brațelor, picioarelor, genunchilor și cutelor pielii de la cot. Simptomele dermatitei atopice includ:

  • pete aspre, uscate la nivelul pielii;
  • înroșirea și umflarea pielii;
  • piele inflamată, cu crăpături dureroase;
  • erupții cu secreții apoase sau care sângerează la scărpinare;
  • îngroșarea pielii.

În anumite situații, inflamația se poate extinde pe toată suprafața pielii, iar aceasta se înroșește la persoanele cu pielea deschisă la culoare. Pentru persoanele cu pielea mai închisă, inflamația poate fi violet sau maro.

Aceste simptome nu sunt permanente, pacienții trecând și prin perioade de remisie a bolii.

Dermatita atopică poate fi însoțită de apariția sub ochi a unui pliu în piele, numit Dennie-Morgan, de închiderea la culoare a pielii de sub ochi și de apariția unor cute suplimentare la nivelul palmelor și tălpilor.

Pe lângă aceste simptome, pacienții cu dermatită atopică se pot confrunta cu astm, diverse alergii, ihtioză (piele foarte uscată), depresie, anxietate, tulburări de somn.

Cum se diagnostichează dermatita atopică?

Toate simptomele descrise anterior ar trebuie semnalate medicului dermatolog. Acesta va examina pielea și va discuta cu părintele copilului sau cu pacientul adult momentul când apar erupțiile, dacă acestea provoacă mâncărime, dacă apar și dispar, dacă există în familie rude cu dermatită atopică, astm sau alergii și dacă anumite alimente sau obiceiuri au contribuit la apariția erupțiilor.

Diagnosticul „dermatită atopică” se pune dacă un pacient s-a confruntat în ultimele 12 luni cu mâncărimi ale pielii și se încadrează în cel puțin 3 din următoarele situații:

  • piele vizibil iritată la nivelul pliurilor în momentul examinării dermatologice (e vorba despre interiorul coatelor și zona din spatele genunchilor la adulți; la copiii cu vârste mai mici de un an și jumătate, se evaluează zona exterioară a coatelor și genunchii);
  • istoric de piele iritată în zonele menționate;
  • piele uscată în ultimele 12 luni;
  • istoric de astm sau rinită alergică (la copiii mai mici de 4 ani, se ia în calcul dacă un părinte sau un frate au una dintre cele două afecțiuni);
  • problemele au apărut la o vârstă mai mică de doi ani.

Cum se tratează dermatita atopică?

Până la această oră, nu există un medicament sau o procedură medicală care să trateze dermatita atopică. Soluțiile propuse de dermatologi vizează ameliorarea simptomelor. În multe dintre cazuri, acestea se remit și dispar spre vârsta adultă.

În cazul pacienților cu dermatită, medicii pot recomanda evitarea factorilor care duc la apariția erupțiilor și a agresării zonelor cu dermatită. De asemenea, pacienții cu dermatită atopică pot folosi creme emoliente și pe bază de corticosteroizi pentru piele uscată, inflamație, înroșire și mâncărimi puternice. Există și medicamente precum antihistaminicele, pentru situațiile în care mâncărimile sunt foarte puternice, antibioticele în cazul în care dermatita s-a complicat cu o infecție, ciclosporinele în cazul în care alte medicamente nu dau rezultate, imunomodulatoarele care pot corecta răspunsul imun al pielii și terapia cu lumină, UV sau PUVA, care poate atenua inflamația.

Dermatita atopică trebuie gestionată alături de medicul dermatolog, pentru evitarea complicațiilor. Acestea sunt pielea foarte uscată, infecțiile pielii, dermatita pleoapelor, cataracta, conjunctivita și blefarita.

Ce stil de viață se recomandă persoanelor cu dermatită atopică?

Pe lângă vizitele regulate la medicul dermatolog și respectarea tratamentelor recomandate de acesta, pacienții cu dermatită atopică ar trebui să-și monitorizeze dieta în corelație cu simptomele. Anumite alimente precum laptele de vacă, ouăle, soia, peștele, produsele din grâu și nucile au fost corelate cu apariția simptomelor dermatitei atopice. Sunt de evitat fumatul, expunerea la anumiți poluanți și ingrediente precum parfumurile din cosmetice.

 

Surse:

www.nhs.uk

www.niams.nih.gov

www.hopkinsmedicine.org

www.health.harvard.edu

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

whatsapp