SMART MEDICAL, Fundația Filantropică Metropolis și CODIN MATICIUC lansează un apel către mediul de afaceri – să dea o mână de ajutor în campania umanitară #spitalepublicedinbaniprivati, prin care sunt renovate și dotate secțiile de nefrologie pediatrică și hematologie pediatrică de la Fundeni.
Dacă ești managerul unei companii sau director departament resurse umane, știi deja că, în fiecare an, controlul medical periodic este obligatoriu pentru toți angajații.
Alege #SmartMedical ca furnizor de SERVICII MEDICALE MEDICINA MUNCII și o parte din suma încasată va fi donată, de către SMART, direct către campania dedicată renovării spitalelor publice.
De 20 de ani, în fiecare zi, facem din sănătate o prioritate, dar acum ne dorim sa #FACEM mai mult si suntem parte din campania #spitalepublicedinbaniprivati, inițiată de @Codin Maticiuc și Fundația Filantropică Metropolis.
Dacă încă nu știi nimic despre asta, află că #spitalepublicedinbaniprivati este un proiect de poveste, în care persoane publice și branduri românești și-au unit forțele într-o echipă care aduce schimbarea prin puterea exemplului și renovează, din fonduri exclusiv private, secții din spitale publice, într-o inițiativă fără precedent, menită să demonstreze că #sepoate.
Avem nevoie să fim cât mai mulți, pentru că doar împreună vom reuși să #FACEM ceva!
Urmărește-ne online și află, în timp real, cum ne implicăm și cum te poți implica și tu!
De fiecare dată când accesezi servicii medicale SMART, indiferent de care, devii sponsor în campania #spitalepublicedinbaniprivati și ne ajuți să construim o lume în care #bineleestefiresc!
Dar din dar, (ne) #FACEM bine!
#ImpreunaSuntemSmart #SanatateCuPrioritate #MedicinaMuncii #FundatiaMetropolis #spitalepublicedinbaniprivati #Facem #SePoate #SchimbareaIncepeCuNoi #CodinMaticiuc