Psihiatrie Pediatrică

Dr. Sofrone Florentina
Dr. Sofrone Florentina
Medic specialist Psihiatrie Pediatrică

Psihiatria pediatrică este specialitatea medicală care se ocupă cu evaluarea, diagnosticarea și tratamentul tulburărilor mentale, emoționale și comportamentale la copii și adolescenți.

Printre afecțiunile frecvent gestionate în psihiatria pediatrică sunt:

♦ Tulburări de anxietate – frica excesiva, îngrijorări persistente sau comportamente de evitare.
♦ Tulburări de spectru autist (TSA) – caracterizate prin dificultăți în comunicare și interacțiune socială, precum și prin comportamente repetitive.

TSA este o tulburare complexă de dezvoltare a creierului care afectează trei arii principale ale funcționării unui copil: comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. Simptomele devin evidente în copilăria timpurie, frecvent între 12-24 luni. Termenul de „spectru” se referă la faptul că există grade foarte variate de afectare, de la un copil la altul și la același copil, de-a lungul timpului.

Copiii cu TSA pot prezenta dificultăți în comunicarea verbală și non-verbală, evitarea contactului vizual, preferința pentru activități solitare și comportamente repetitive sau restrictive, rezistență la schimbarea rutinei și sensibilități senzoriale accentuate.

♦ Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) – implică probleme de concentrare, hiperactivitate și impulsivitate.

ADHD este cea mai frecventă tulburare de neurodezvoltare apărută în copilărie. Copiii cu ADHD pot avea dificultate în menținerea atenției, în controlul comportamentelor impulsive (pot acționa fără să se gândească care va fi rezultatul) sau pot să fie excesiv de activi. Cel mai frecvent, copilul prezintă toate cele trei componente ale acestei tulburări (neatenție, impulsivitate, hiperactivitate), într-o combinație variabilă de severitate.
Manifestările includ dificultăți în menținerea atenției si organizarea sarcinilor, evitarea activităților care necesită efort mental susținut, pierderea frecventă a obiectelor și uitarea activităților zilnice.

♦ Tulburări de comportament – comportamente opozante, agresive sau antisociale care afectează relațiile cu ceilalți.
♦ Tulburări afective – precum depresia sau tulburarea bipolară, care influențează dispoziția și emoțiile copilului.

Procesul de evaluare psihiatrică – pediatrică include:

♦ Interviuri clinice cu părinții și copilul – pentru a obține informații detaliate despre istoricul medical, dezvoltarea și comportamentul copilului.
♦ Observația directă – a comportamentului și interacțiunilor copilului în diferite contexte.
♦ Aplicarea de teste și chestionare standardizate – pentru a evalua funcțiile cognitive, emoționale și comportamentale, cele mai utilizate fiind:

1. ADOS (Autism Diagnostic Observation Schedule) – Un instrument de evaluare semi-structurat, utilizat pentru a observa comportamentele asociate cu tulburările de spectru autist.
2. ADI-R (Autism Diagnostic Interview-Revised) – Un interviu structurat cu părinții, destinat diagnosticării autismului și evaluării comportamentelor actuale și anterioare.
3. NEPSY (NEuroPSYchological Assessment) – baterie de teste neuropsihologice pentru copii, care evaluează funcțiile cognitive, inclusiv atenția, limbajul, memoria și funcțiile executive.
4. WISC (Wechsler Intelligence Scale for Children) – test de inteligență pentru copii cu vârste între 6 și 16 ani, care măsoară abilitățile verbale și non-verbale
5. IQ (Quotientul de Inteligență) – scor derivat din teste standardizate care evaluează inteligența generală a individului.
6. RAVEN (Raven’s Progressive Matrices) – test non-verbal care măsoară raționamentul abstract și abilitățile de rezolvare a problemelor, utilizat frecvent pentru evaluarea inteligenței.
7. CONNERS (Conners’ Rating Scales) – Chestionare utilizate pentru a evalua comportamentele asociate cu tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) la copii și adolescenți.
8. EDI (Eating Disorder Inventory) – chestionar de autoevaluare care măsoară trăsăturile psihologice și comportamentale asociate cu tulburările de alimentație.
9. ASEBA (Achenbach System of Empirically Based Assessment) – Un set de chestionare care evaluează competențele și problemele emoționale și comportamentale la copii și adolescenți.
10. K-SADS (Kiddie Schedule for Affective Disorders and Schizophrenia) – Un interviu semi-structurat utilizat pentru a diagnostica tulburările afective și schizofrenia la copii și adolescenți.

Tratamentul în psihiatria pediatrică include:

♦ Psihoterapie – individuală, de grup sau de familie, utilizată pentru a ajuta copilul să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile și comportamentele.
♦ Terapie comportamentală – pentru a modifica comportamentele nedorite și a dezvolta abilități sociale și de coping.
♦ Medicație – prescrisă în funcție de severitatea și tipul tulburării, pentru a ameliora simptomele și a îmbunătăți funcționarea zilnică.

Intervenția timpurie și abordarea multidisciplinară sunt esențiale în psihiatria pediatrică, asigurând o dezvoltare armonioasă și prevenind complicațiile pe termen lung.

Prețuri pentru consultații și investigații medicale Psihiatrie Pediatrică

*Prețurile afișate pe site sunt cele standard. În funcție de gradul profesional al medicului și de politica comercială a companiei, acestea pot varia și pot suferi modificări. Vă rugăm să verificați corectitudinea acestora în ziua consultației, în recepție sau call center (0247 939).

Denumire serviciu medicalPret LEIDecontat CNAS
Consultatie psihiatrie pediatrica (1 ora)399NU
Consultatie control psihiatrie pediatrica299NU
Adeverinta medicala55NU
Certificat medical A5 dizabilitati150NU
Interpretare rezultate analize100NU
Interpretare rezultate analize - efectuate la #SmartMedical0NU
Referat medical245NU
Sună acum pentru programare!

0247 939

Completați formularul de mai jos alegând specialitatea, medicul, data dorită pentru programare și informațiile de contact. După trimiterea formularului, veți fi contactat de către unul dintre operatorii noștri în următoarea zi lucrătoare pentru confirmare.

-- Selectati specialitatea --
Acest site este protejat reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile Google.

NAVIGATOR MEDICAL

Serviciu GRATUIT de coordonare și consiliere dedicat pacientilor oncologici.

Programează-te accesând butonul de mai jos