Scrie şi apasă ENTER pentru a iniţia o căutare
De ce să donez sânge
Beneficii donare sânge
Condiții de admisibilitate
Cum donez sânge
Mă programez să donez
“Donează sânge și contribuie la sănătatea întregii lumi” – așa suna un slogan dedicat Zilei Mondiale a Donatorului – “Give blood and keep the world beating”.
Mesajul evidențiază contribuția esențială a donatorilor de sânge pentru a menține întreaga lume pulsând, salvând vieți și îmbunătățind sănătatea semenilor lor.
Atunci când donezi, poți salva 3 vieți care au nevoie disperată de sânge.
Fără donatori, mulți bolnavi nu ar mai fi în viață astăzi , în timp ce statisticile au aratat ca sângele donat tratează în fiecare an un milion de pacienți.
Donezi sânge pentru că este nevoie și pentru că îți pasă. Dacă tu donezi, un coleg îți urmează exemplul, apoi un prieten dorește să vă urmeze și astfel se adună resurse care salvează vieți.
Donezi pentru că vrei să faci „ceva” și să te regăsești într-o faptă măreață. Te-a impresionat o cauză, povestea unui om sau a unei comunități și simți că vrei să fii parte din acea poveste și să ajuți.
Donezi pentru că, deși resursele tale sunt limitate, ele au multă forță.
Donezi pentru că ai vrea să ți se doneze, dacă tu ai avea nevoie.
Atunci când donezi sânge, ești responsabil pentru oameni pe care nici nu-i cunoști și devii parte activă a soluției.
Donează și vei fi mereu în gandurile celui pe care l-ai salvat!
Donează sânge! Și viața continuă, datorită ție!
Donează sânge! Și viața continuă, datorită ție!
Condiții de admisibilitate la donarea de sânge (conform Centrului de Transfuzii Sanguine București, România)
Donatorul de sânge este orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.
Ce fac înainte de a dona sânge?
Este recomandabil să iei o gustare înainte de a dona;
Micul dejun poate fi bogat în lichide și glucide (ceai sau cafea dulce, sandwitch, pâine cu dulceață). Înainte de donare, se evită mesele copioase, cu grăsimi și băuturi alcoolice;
Nu ai voie să consumi alcool cu 24 de ore înainte de a dona sânge;
Nu ai voie să fumezi înainte și după ce ai donat sânge;
De asemenea, vino să donezi odihnit, nu după o noapte pierdută la serviciu, în cluburi sau la calculator.
Ce condiții trebuie să îndeplinesc pentru a dona sânge ?
Vârsta între 18 si 60 ani;
Greutate peste 50 kg;
Tensiunea arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
Puls regulat, 60-100 bătăi/minut;
Interzis în timpul menstruației, sarcinii, lăuziei;
Fără intervenții stomatologice sau chirurgicale recente;
Fără istoric medical pentru hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet, boli cardiovasculare, psoriazis, vitiligo, miopie, boli neurologice, boli psihice, cancer;
La minim 7 zile după vaccinare cu tehnologia ARN m și 28 zile după vaccinare cu vaccin clasic.
Criterii de excludere permanentă:
– afecțiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiune arterială cronică în tratament, angină pectorală);
– traumatisme craniene cu sechele;
– etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză;
– hiperlipidemie; astm bronşic; alergie severă; boli endocrine; lupus eritematos diseminat și alte colagenoze; psoriazis generalizat; persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.
Criterii de excludere temporară:
– boli infecţioase (gripă, infecții bacteriene);
– anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenții chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
– vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
– consum de alcool în ultimele 24 de ore;
– consum de medicamente.
Poți să donezi sânge urmând ORICARE dintre variantele:
1. Te programezi și mergi la Centrul Județean de Transfuzie sanguină. În Alexandria, CTS TR poate fi contactat la tel 0347 410505
2. Îți faci cont și te programezi la cel mai apropiat centru printr-o aplicație pe care o descarci din Magazin Play.
În Teleorman, cea mai folosită aplicație de către donatori este BlooDoChallenge
3. Te programezi printr-o companie privată aflată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din orașul tău.
4. Urmărește-ne și află când organizăm CARAVANA DONATORULUI în Roșiori de Vede și Turnu Magurele.
Indiferent de modalitatea aleasă, cel mai important este SĂ DONEZI!
În ziua donării, vei parcurge urmatoarele etape:
Te prezinți la Centrul de Donare – în Alexandria, adresa Centrului de Transfuzie Sanguină este str. Mihaiță Filipescu nr 12-14, adică exact AICI
Vei fi legitimat, identificat și vei completa un chestionar la care trebuie SĂ RĂSPUNZI FOARTE SINCER!
Sinceritatea ta este foarte importantă, pentru a evita recoltarea de sânge care nu corespunde normelor medicale admise.
Mergi la triajul medical – vei fi consultat de către un medic, ți se face un set minimal de analize și, uneori, un EKG – și primești confirmarea că poți să donezi sânge
Donezi sânge – te așezi pe scaunul donatorului, asiști la pregatirea și etichetarea pungii pentru sânge și a eprubetelor pilot și, în final, timp de aproximativ 10 minute, vei dona 450 ml sânge.
Asta a fost tot!
Tocmai ai donat sânge! Și viața continuă, datorită ție!